Prima pagină » Știri externe » Șase avioane de vânătoare americane au fost distruse în atacul de la baza Bastion din Afganistan

Șase avioane de vânătoare americane au fost distruse în atacul de la baza Bastion din Afganistan

Șase avioane de vânătoare americane au fost distruse în atacul de la baza Bastion din Afganistan
Șase avioane de vânătoare americane au fost distruse în totalitate, iar alte două au suferit daune semnificative în atacul care a vizat, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, baza Bastion din Afganistan, unde este staționat prințul Harry, informează AFP.

Șase avioane de vânătoare americane au fost distruse în totalitate, iar alte două au suferit daune semnificative în atacul care a vizat, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, baza Bastion din Afganistan, unde este staționat prințul Harry, informează AFP.

Pagubele de la baza militară situată în apropiere de Kabul sunt cele mai grave de la începutul conflictului afgan, în urmă cu aproape 11 ani.

Doi militari americani au fost uciși în atacul comis de 15 insurgenți, iar alți opt membri ai coaliției – opt militari și un civil – au fost răniți.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că prințul Harry a fost principala țintă a atacului, deși alți reprezentanți ai insurgenților afgani au vorbit de un act de răzbunare pentru filmul antiislam realizat în Statele Unite.

Oficiali militari americani au declarat că baza britanică a fost atacată cu arme ușoare, rachete și obuze de mortieră. În baza militară Bastion sunt staționați militari britanici, americani, estoni și afgani. Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF) a dat asigurări că prințul Harry nu a fost „niciun moment în pericol”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!