Prima pagină » Știri » Suceveanul care a înjunghiat în gât un tânăr într-un club din municipiu a fost arestat preventiv

Suceveanul care a înjunghiat în gât un tânăr într-un club din municipiu a fost arestat preventiv

Suceveanul care a înjunghiat în gât un tânăr, într-un club din municipiul Suceava, a fost arestat preventiv pe 29 de zile, pentru tentativă de omor calificat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Parchetului Tribunalului Suceava, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a lui Aurel Munga, pentru tentativă de omor calificat, iar Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orelor 00:30, în timp ce se afla într-un club din Suceava, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a lovit cu un cuțit în gât un tânăr și i-a cauzat leziuni grave care au fost de natură să-i pună acestuia în primejdie viața.

Sursa citată precizează că cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Suceava a fost înjunghiat în gât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de un alt tânăr în vârstă de 30 de ani, ambii aflându-se într-un club, tânărul înjunghiat încercând să aplaneze un conflict între tânărul de 30 de ani și altul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Suceava, Ionuț Epureanu, sâmbătă seară, în jurul orei 23.40, un grup format din patru tineri a mers într-un club, iar la masa alăturată s-au așezat trei-patru tineri, împreună cu prietenele lor.

În jurul orei 0.30, un tânăr în vârstă de 16 ani din primul grup a scuipat în pâmânt, gest interpetat de tinerii din celălalt grup drep ostentativ, motiv pentru care unul dintre aceștia, în vârstă de 30 de ani, l-a lovit cu un pumn pe cel în vârstă de 16 ani.

De la aceeași masă s-a ridicat un tânăr în vârstă de 18 ani care a încercat să aplaneze conflictul, iar cel în vârstă de 30 de ani l-a lovit cu un cuțit în zona gâtului.

Tânărul lovit a căzut, iar prietenii săi au intervenit să-i dea primul ajutor, iar în condițiile de îmbulzeală și agitație, grupul de tineri din care făcea parte agresorul, a fugit din local.

Tânărul rănit a fost transportat la spital unde a primit îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol, a mai spus Epureanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Scad acțiunile companiilor AI. Ce temeri au investitorii?
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”