Prima pagină » Puterea Gândului » Preacinstita Ecaterina, făcătoarea de doctori

Preacinstita Ecaterina, făcătoarea de doctori

Preacinstita Ecaterina, făcătoarea de doctori
Cel mai celebru plagiator român în viață, prim-ministrul Victor Ponta, și-ar putea pierde titlul de doctor în drept abia când nu va mai fi la putere

Cel mai celebru plagiator român în viață, prim-ministrul Victor Ponta, și-ar putea pierde titlul de doctor în drept abia când nu va mai fi la putere. Până atunci, deciziile comisiilor academice, sesizările trimise de universitari ministrului Educației vor fi tratate cu dosul, reprezentând doar o modalitate de a  ține în viață subiectul. La scrisoarea celor 1600 de profesori universitari și oameni de cultură, care i-au cerut, la începutul acestei săptămâni, să-i retragă, lui Victor Ponta, titlul de doctor, doamna Ecaterina Andronescu a dat un răspuns uluitor: „Vă invit să citiți Legea învățământului și o să vedeți că, din acest punct de vedere, pentru demnitari, ministrul Educației nu are nicio competență”. Am citit Legea învățământului afișată pe site-ul miniterului și am constatat că preacinstita Ecaterina Andronescu (mai să plângă de indignare într-untalk-show, când cineva a acuzat-o de lipsă de corectitudine) minte de îngheață Dâmbovița.
În primul rând, în Legea Educației nu există nicio referire la demnitari. Dacă ar fi fost vreuna, în sensul sugerat de doamna Andronescu, ar fi fost grav, legea devenind discriminatorie. Adică demnitarii doctori în diverse  ar fi căpătat un statut privilegiat, în raport cu ceilalți, fiind scoși din competența ministrului de a le retrage, prin ordin, titlul obținut în mod fraudulos. Or, în fața legii, toți doctoranzii și doctorii sunt egali, supunându-se acelorași rigori academice, diferențele persistând doar în creierul îmbibat de politică servilă al doamnei ministru. Așadar, sunt admiși la doctorat: „numai absolvenții cu diplomă de master sau echivalentă acesteia” (Art.163, Secțiunea XII). Primesc titlul de doctor, prin ordin al ministrului Educației, la propunerea CNATDCU, „studenții doctoranzi”, care au îndeplinit „toate cerințele prevăzute în programul de cercetare științifică și aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine” sau „Satisfăcător” (Art.168. paragraful 5). Li se retrage titlul de doctor prin ordin al ministrului, la propunerea CNATDCU, acelorași, în cazul „nerespectării standardelor de calitate și de etică profesională” (Art.170. paragraful 1).
În al doilea rând, doamna ministru are toate competențele din lume să retragă titlurile impostorilor. Este suficient ca CNATDCU să constate că acronimul Dr. a fost obținut prin fraudă și să propună ministrului anularea diplomei. În cazul lui Victor Ponta, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor și Diplomelor a constatat plagiatul încă din 29 iunie a.c., dar, a doua zi, a fost desființat de ministrul pesedist Liviu Pop, care a abuzat, astfel, de funcția sa. În locul CNATDCU – singura autoritate la propunerea căreia se acordă, potrivit legii, titlurile de doctor și, în consecință, se și retrag – a fost împinsă o subcomisie ad hoc  a Consiliului Național de Etică(CNE) – organ consultativ ce urmărește respectarea normelor de conduită morală și profesională în activitățile de cercetare-dezvoltare din România – care, în ciuda celor 85 de pagini copiate cuvânt cu cuvânt, a decretat că premierul nu a plagiat. De-atunci, miniștrii Educației iau în brațe CNE, cel mai tare strângându-l doamna Andronescu. Ignorând decizia CNATDCU, domnia sa nu doar minte prin omisiune, ci se face vinovată de încălcarea deliberată a legii. Art.170, paragraful 1: „În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, de Consiliul Național al Cercetării Științifice, de Consiliul de Etică și Management Universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și  Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: a) retragerea calității de conducător de doctorat; b) retragerea titlului de doctor”.
Nu i se poate pretinde doamnei Andronescu – în al cărei mandat la Învățământ s-a făcut Ponta, doctor – să aplice literele a și b. Simțul moral al domniei sale, datoria față de cetățeni  nu merg atât de departe. Este evident că nici nu concepe să acționeze altfel decât îi dictează PSD și nu se simte deloc stânjenită că trebuie să curețe mizeria lăsată de șeful ei de partid. Își joacă bine rolul, fiindcă, surpriză!, preacinstitei pare să-i placă dansul la mop și dezbrăcarea de competențe. Summa cum laude!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O nouă fosilă dezvăluie complexitatea evoluției timpurii a păsărilor
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!