De la sărbătoarea din mai, la coșmarul din decembrie

Era o zi strălucitoare și caldă, iar oamenii îmbrăcați de duminică mergeau să voteze liber pentru prima dată, după 50 de ani.  Entuziaști și încărcați de iluzii, aveau idoli politici și convingerea că ziua aceea, de 20 mai 1990, urma să ridice România din sfera de plumb a ultimelor decenii. Peste doi ani, în 27 septembrie, au votat din nou. Era o zi aproape văratică, dar oamenii, ușor confuzi și neliniștiți, aflaseră că politicienii nu se împart, obligatoriu, în buni și răi, că eroii lor au consistența hârtiei de ziar, iar România, zguduită de fenomene economice și sociale nemaiîntâlnite, abia se mișcase un centimetru din locul unde o lăsaseră. Într-o zi încă blândă, de toamnă,  pe 3 noiembrie 1996, au hotărât să-și schimbe conducătorii, provocând ceea ce se cheamă „alternanța la Putere”, sărbătorită cu cântece noaptea târziu, în piețele marilor orașe. Dar, după alți patru ani, pe 26 noiembrie, o duminică rece și uscată, săraci și exasperați de o guvernare labilă, au recurs, din nou, la alternanță, resemnați la gândul că România va înainta anevoie, în pași de melc. Când, în 2004, au mers, iarăși, la vot era  28 noiembrie și-un soare cu dinți. Unii au ales schimbarea, alții – un fals sentiment de siguranță, sperând cu toții că, într-o Românie curată, se va materializa urarea „Să trăiți bine!”. În 30 noiembrie 2008, o duminică palidă și înghețată, bulversați de scandaluri politice și plini de îndoieli, le-au mai dat promotorilor schimbării  un mandat, lucru pe care, îngropați în crize, aveau să-l regrete înainte de termen. Pe 9 decembrie 2012, viscolul, ploaia, cerul mohorât și lumina slabă, care abia pătrunde prin stratul gros de nori  îi demobilizează chiar și pe cei mai conștiincioși alegători. Până și liderii politici, care se duceau la vot, dimineața de vreme, ca să dea exemplu de civism electoratului, s-au urnit abia spre orele prânzului. În negura politică, suprapusă peste cea de afară, speranța pare gata să-și dea obștescul sfârșit.
Astfel, în perspectivă cronologică, vremea de alegeri devine reflectarea meteorologică a stării de spirit a electoratului. În 22 de ani și șapte scrutine parlamentare, aceasta din urmă a cunoscut o transformare dramatică, de la optimism și încredere, la lehamite, scepticism și marasm. Între exuberanța din mai și coșmarul din decembrie, am străbătut drumul greu de la copilărie la maturitatea politică, având, cel mai adesea, de ales între rău și mai puțin rău, votul nostru nemaireprezentând, prin urmare, afirmarea  unui crez, ci un instrument de pedeapsă. De aceea, decent ar fi, ca la sfârșitul acestei zile necruțătoare, să nu se împăuneze nimeni cu el.