Moartea domnului Nicolaescu

Moartea domnului Nicolaescu mă emoționează tot atât cât moartea comisarului Miclovan sau Moldovan, zâmbind relaxat cu borșul la gură „Un fleac, m-au ciuruit…” sau recepționând ploaia de gloanțe ca pe un vibromasaj sub duș.

Despre calitatea domniei-sale de executant al programului de propagandă național-comunistă comandat de Ceaușescu am scris de nenumărate ori analizându-i filmele. N-am s-o fac și acum, când nu mai este, deși valul de encomiasme care crapă ecranele de azi dimineață ar merita măcar un canal de deversare.

Voi face doar, în calitate de cinefil, o mărturisire rușinoasă: niciodată, niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo emoție. Mă număr printre astfel de handicapați sufletește, nu mulți, din fericire pentru vigoarea românilor ca nație.

EXCLUSIV Cum au fost aruncați în aer banii orădenilor pentru 2 linii aeriene fără călători: 3,3 milioane de euro pentru zboruri în care se află doar doi pasageri. Contractul a fost semnat pe vremea când președintele CJ era Ilie Bolojan.

05:30

ECONOMIE Un fost ministru al Economiei atrage atenția că România ocupă locul doi în UE la ajutorul de stat: „Nu este altceva decât socialism pentru bogați”

23:45

Domnul Nicolaescu a fost, cu siguranță, cel mai bun manipulator al maselor de figuranți neplătiți în cinematografia română sub comunism. Altfel, opera sa este o uriașă, sistematică și tenace colecție de kitsch și clișee, conserve de cinema în sos de viu.

Nicio idee cinematografică originală nu tulbură acest măreț edificiu – singurele impurități creative pot fi găsite printre dialogurile și situațiile imaginate de scenaristul său, Titus Popovici.

Umorul și sensibilitatea domnului Nicolaescu sunt perfecte pentru a-l face să râdă sau să verse o lacrimă pe domnul Becali.

Și dacă asupra evidenței că domnul Nicolaescu este cel mai mare regizor român sunt unii care mai cârtesc, domnul Becali este cel mai bun român fără niciun fel de discuție.

Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost „Poker”, după care am simțit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi.

Nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat următoarele bijuterii cinematografice ale maestrului dacă trăia 100 de ani.

Pentru păcatul acestui gând sper că voi fi sancționat de românii creștini adevărați, în vreme ce pe domnul Nicolaescu urmează să-l ierte Dumnezeu.