Prima pagină » Magazin » Actrița Margareta Pogonat împlinește 80 de ani. Care au fost cele mai importante roluri din cariera sa

Actrița Margareta Pogonat împlinește 80 de ani. Care au fost cele mai importante roluri din cariera sa

Margareta Pogonat, actrița care a cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul și săbaticii", în care a jucat alături de Toma Caragiu, împlinește miercuri 80 de ani.

Margareta Pogonat, actrița care a cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul și săbaticii”, în care a jucat alături de Toma Caragiu, împlinește miercuri 80 de ani.

Artista s-a născut pe 6 martie 1933, la Iași, mama sa fiind, de asemenea, o actriță renumită a vremurilor respective, iar tatăl său, om politic.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care și-a făcut debutul pe cu piesa „Două lozuri”, în care a jucat impreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

O perioadă de timp a colaborat cu Teatrul de Stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași și Teatrul de Stat din Ploiești.

Începând cu anul 1974 și până în anul 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din București, unde a fost distribuită în piese precum „Patru lacrimi” (de Viktor Rozov), „Oameni feluriți” (de Anton Holban), „Sentimente și naftalină” (de Sidonia Drăgușanu) și „Omul care face minuni” (de Radu F. Alexandru).

În cinematografie a debutat în anul 1957, cu rolul din filmul „Pasărea furtunii” (în regia lui Dinu Negreanu), în care jucau și Mircea Albulescu, Ștefan Ciubotărașu, Paul Sava, Costache Antoniu și Fory Etterie. Au urmat multe alte roluri, printre care cele din peliculele „Două lozuri” (1957), „Lumină de iulie” (1963), „Meandre” (1966), „Legenda” (1968), „Tinerețe fără bătrânețe” (1968), „Pope Joan” (1972), „Zestrea” (1972) și „Trei scrisori secrete” (1974).

*Secvență din filmul „Meandre” (1966)

În anul 1975, Margareta Pogonat a fost distribuită în filmul „Actorul și sălbaticii”, regizat de Manole Marcus, și distins cu două premii ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN). Scenariul scris de Titus Popovici contura conflictul dintre Costică Caratase – personaj inspirat de personalitatea celebrului actor Constantin Tănase – și Mișcarea legionară.

Actrița a mai jucat și în „Gloria nu cântă” (1976), „Regăsirea” (1977), „Clipa” (1979), „Visul unei nopți de iarnă” (teatru TV, 1980), serialul „Lumini și umbre” (1993), „Gaițele” (1993), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002), serialul „Cuscrele” (2005) și „Margo” (2006).

De asemenea, artista a lucrat și ca regizor, punând în scenă spectacole precum „Cineva are să vină” (de Jon Fosse), „Caii la fereastră” (de Matei Vișniec) și „Gustul mierii” (de Shelagh Delaney).

După anul 1990, s-a dedicate și activității didactice, predând actoria la Universitățile Spiru Haret și Ecologică din Capitală.

Foto: Mediafax (Cătălina Filip)

În 2009, Margareta Pogonat i-a fost decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar doi ani mai târziu a primit o stea pe aleea „Walk of Fame” din fața cinematografului din Ploiești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Unde începe nordul în Regatul Unit?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!