Mica a fost deconectată de la aparate la două ore după moarte

Mica a fost deconectată de la aparate la două ore după moarte
Publicat: 16/03/2013, 10:37
Actualizat: 29/07/2014, 17:00

Mica de la Abracadabra, care a murit ieri la 31 de ani din cauza unei ciroze, a fost deconectată de la aparat abia la două ore după ce a fost pronunțat decesul, așa cum cere protocolul spitalului Fundeni.

De altfel, rudele și prietenii Michaelei Niculescu, printre care foștii colegi de la Abracadabra, Dana Rogoz și „magicianul” Marian Râlea, au sperat până în ultimul moment într-o minune pentru Mica. „Am fost toată ziua la Fundeni. Toată familia de la Abracadabra era acolo când Mica a murit. Suntem șocați, am sperat într-o minune”, a declarat Marian Râlea.

În dimineața zilei în care Mica avea să moară, părinții ei au chemat un preot să o împărtășească. „Michaela Niculescu a murit în urma unui șoc hemoragic prin sângerare masivă. Fusese internată cu insuficiență hepatică, ciroză hepatică, a fost transferată de la Spitalul Universitar de Urgență București în urmă cu două săptămâni”, a declarat dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, la puțin timp după moartea Micăi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Cu cine petrece Violeta Bănică de Paște: „Abia aștept”
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Elisabeta I, Regina Fecioară sau Gloriana