SUPEROFERTA de primăvară a parlamentarilor: întreținere suspendată, zile libere și analize gratuite. PLUS: Deputatul HI-Q vrea TAXE MAI MARI pentru cine nu vine la VOT

SUPEROFERTA de primăvară a parlamentarilor: întreținere suspendată, zile libere și analize gratuite. PLUS: Deputatul HI-Q vrea TAXE MAI MARI pentru cine nu vine la VOT
Publicat: 29/03/2013, 13:54
Actualizat: 31/07/2014, 09:23

Scutiri de rate la bănci sau la plata întreținerii, o zi liberă sau analize gratuite, sunt doar câteva dintre inițiativele legislative pe care senatorii și deputații aleși în urmă cu trei luni le-au și depus în Parlament. Dintre cei mai prolifici este deputatul PSD Bogdan Diaconu, care a depus deja cinci proiecte de lege. De efect este unul care prevede amânarea pentru o perioadă de doi ani, a executării silite a persoanelor aflate în imposibilitatea de a-și plăti datoriile către bănci, dar și scutirea de la plata utilităților, pentru aceeași perioadă, care au probleme cu banii.

Cei vizați de proiectul de lege sunt românii care au rămas fără loc de muncă, salariile le-au fost tăiate sau sursa de finanțare pe care o au nu este suficientă pentru plata utilităților, a întreținerii sau a ratelor la bancă. Astfel, aceștia ar putea, în acest timp, să se redreseze financiar, iar după cei doi ani să înceapă plata datoriilor, inclusive cele anterioare.

„Există 100.000 de familii care se află într-o situație financiară critică, acei români care sunt de bună-credință și care nu și-au mai putut achita datoriile către bănci din cauza crizei financiare. Nu am inventat eu roata, ci s-a aplicat în Spania datorită numărului mare de sinucideri. Plus că există și o mafie a executărilor silite care trebuie oprită pentru că niște imobile puse ca garanții în 2005-2007 la o valoare ajung să fie vândute la un preț cu 25% din valoarea lor reală și apoi sunt introduse pe piața de speculări imobiliare. Cei care licitează se înțeleg între ei”, a declarat pesedistul Bogdan Diaconu, contactat de gândul.

Întrebat dacă s-a aflat sau este într-o situație similară, deputatul PSD a răspuns rapid că nu are niciun credit și nici n-o să își facă pentru că suportă băncile.

„Nu m-am inspirat din viața mea sau a familiei când am depus această inițiativă, ci faptul că sunt un om de stânga, sunt un reprezentant al social-democraților și sunt deputat ales. Trebuie să reprezint interesele și nevoile cetățenilor mei. Eu nu am credite, eu personal nu suport băncile, am căutat să evit contractarea unui credit, fie la casă, fie la mașină și am preferat să mă întind cât mă ține plapuma. Vedeți la ce ajung unii să facă atunci când ajung în asemenea situații”, a spus Diaconu.

9 mai, zi liberă

Tot el dorește ca data de 9 mai să fie declarată zi liberă legal, spunând că românii ar trebui să sărbătorească „așa cum se cuvine” independența țării.

„Pe 9 mai 1877 se întrunea plenul comun și proclamau independența României. Este cel mai important act politic pe care l-a săvârșit Parlamentul României și trebuie sărbătorit. Nu sunt coregraf, alții să pună în scenă ce să se facă. Dar dacă de ziua Irlandei Parlamentul a fost verde, pe 9 mai să fie roșu, galben și albastru. Am putea vedea emisiuni, spectacole cu specific românesc, că facem o festivitate la Parlamentul României sau diverse autorități locale vor organiza diverse manifestații, astea sunt la latitudinea organizatorilor. Ideea e ca această zi să fie celebrată”, a precizat pesedistul.

Tot în partea puterii, proaspăt intrat în Parlament, deputatul Mihai Sturzu, membru al formației HI-Q, nu a uitat de unde a plecat și vrea să modifice legea drepturilor de autor. Cum? Încă nu știe, dar consideră că plata „creatorilor de proprietate intelectuală nu este corectă”, și că „legea trebuie să facă ordine”.

„Legea asta a avut un parcurs greoi. Legea drepturilor de autor trebuie să facă ordine, mai ales în privința cuantificării. Nu neapărat o plată mai bună, cât o plată mai corectă și mai transperantă. Sunt unii care creează mai mult și sunt plăți mai prost decât cei care creează puțin”, a declarat Sturzu, pentru gândul.

Sturzu: „Acum termini ASE-ul, când tu voiai să fii pilot de avion”

Totodată, deputatul PSD are în plan mai multe inițiative legislative legate de tineret și educație. Pe primul loc se situează o lege prin care toate facultățile să fie obligate să aibă examen de admitere.

„Personal, obsesia mea este legată de examenul de admitere și la liceu și la facultate. Eu sunt convins că un elev de clasa a 12-a e mai motivat dacă știe că-l așteaptă un examen la facultate. Eu fac apel la amintirile mele din liceu. Acum te repartizează un calculator, faci un liceu pe care nu l-ai dorit, termini ASE-ul și-ți dai seama că vrei să fii, de fapt, pilot de avion sau pompier”, a explicat Sturzu.

Deputatul vrea, totodată, să existe o lege a tineretului, referitoare la bazele materiale de genul tabere și săli de cultură. Mai exact, Mihai Sturzu vorbește despre faptul că aceste baze sunt, în prezent, uitate, și din cauza lipsei lor, tinerii nu mai fac sport și nici nu sunt atrași de cultură.

„Avem în lucru legea tineretul și se referă inclusiv la bazele materiale care au aparținut tineretului și care acum sunt prin cine știe ce parteneriate publice private. Mă refer la bazele tineretului precum tabere, terenuri de sport, săli de cultură, care acum nu mai știe nimeni de ele, s-au dărăpănat și sunt locuri unde tinerii noștri ar putea fi încurajați să facă sport, cultură, dar noi parcă îi vrem mai mult în fața calculatorului sau a televizorului”, a adăugat pesedistul.

Taxe mai mari pentru cei care nu vin la vot

Deși este la primul mandat, Mihai Sturzu, solist în trupa HI-Q, ar vrea să modifice legea electorală, pledând pentru sistem electoral german. Mai mult, românii ar trebui să voteze la terminale, pe baza codului numeric personal. El crede, de asemenea, că ar trebui contorizate și voturile nule, iar dacă nu se întrunește numărul de voturi necesar pentru ca un candidat să câștige mandatul, atunci alegerile să se repete.

„Eu sunt un fan al sistemului german. Personal, mi-aș dori foarte mult un vot care să excludă frauda, aproape că am și soluții pentru asta. În loc să votăm cu niște ștampile, mai bine am vota la niște terminale ca ATM-urile de la bancă, pe baza CNP-ului, care nu permite votul multiplu, și care la 9 seara se închide și la 9 și 5 îți dă rezultatele. Aș cupla și cu votul nul și dacă nu se întrunește numărul de voturi necesare pentru un candidat, să se repete alegerile cu alți candidați. Democrația nu are preț, pe vremea lui Ceaușescu nu aveam democrație și cred că erau foarte ieftine alegerile. După 20 de ani, hai să facem voința poporului pe bune”, a declarat Sturzu, care a mărutrisit totuși că nu crede că va fi susținut politic.

Tot referitor la sistemul electoral, Mihai Sturzu vede și o metodă de sancționare și recompensare a prezenței la vot.

„Ar trebui să fie și ceva care sa-l motiveze pe om să vină la vot. Nu pomană electorală pentru că oamenii s-au convins cum e cu ea. Au primit o găleată și au plătit însutit pentru ea în următorii ani de guvernare. Îmi doresc un sistem de recompensare a statului sau penalizare a prezenței la vot. Vii la vot, ai cu 5% mai puține taxe de plătit, nu vii, plătești cu 5% mai multe taxe. Trebuie să-i spui cumva ”, a mai spus acesta.

Ciuhodaru: „România trăiește prin faptul că suntem mulți”

Unul dintre cei mai activi parlamentari din legislatura 2008-2012, deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru, nu se dezminte nici acum. De profesie medic, pepededistul are inițiative legislative mai ales în domeniul sănătății. Printre cele mai importante se află și cea referitoare la gratuitatea analizelor pentru femeile însărcinate.

„România trăiește prin faptul că suntem mulți și ne dorim o lege care să stimuleze natalitatea sănătoasă, pentru că femeile vor avea mai mult curaj atunci când se hotărăsc să facă un copil. Sunt 5.300 de lei necesari pentru o sarcină normală, deci ar trebui ca fiecare să aibă în cont minim șapte salarii medii ca să poată suporta costurile”, a declarat Ciuhodaru, contactat de gândul.

O altă inițiativă legislativă a deputatului PPDD face referire la educația pentru sănătate, care să fie obligatorie în școli, și care să le ofere o bază de cunoștințe legate de educația sexuală și de igiena personală.

„De la spală-te pe mâini, adoptă un stil de viață sănătos și la ferește-te de droguri până la cele care țin de igiena sexualității și a bolilor cu transmitere sexuală, adaptate grupelor de vârstă. Unul dintre cele cinci piloane pe care se sprijină această țară se bazează este un program național în domeniul sănătății. Nu știu dacă murim mai repede, să vă spună cei care sunt la putere”, a mai spus Ciuhodaru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
ROMÂNII, VERIFICAȚI chiar în ziua de Paște. Ordinul care se aplică DEJA în toată România
Șapte reguli care te vor ajuta să economisești mulți bani
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Elisabeta I, Regina Fecioară sau Gloriana