Astăzi, închideți televizoarele!

Bugün televizyonlar kapat! („astăzi, închideți televizoarele”) este unul dintre sloganurile celor din Piața Taksim. Modul în care s-au derulat manifestațiile e și un spectacol de forță al rețelelor de socializare. Amenințată de regim cu cenzura, cea de-a patra rețea de Facebook, ca număr de utilizatori, din lume, și-a dovedit zilele acestea eficiența. De altfel, recentele proteste – subsumate așa-numitului „activism digital” – cerând renunțarea la o lege menită ca, din 22 august, să restrictioneze accesul la internet, au prefațat mișcările de stradă care se desfășoară acum.

Cum a pornit tăvălugul revoltelor? Pe 28 mai, câteva zeci de persoane (ecologiști, arhitecți, artiști, scriitori) s-au adunat în centrul Istanbulului, ca să protesteze împotriva desființării parcului Gezi („Promenada”). Până la căderea nopții, totul a decurs pașnic. La adăpostul întunericului însă, administrația orașului a adus buldozerele care urmau să smulgă copacii. Manifestanților li s-a alăturat deputatul opoziției Sırrı Süreyya Önder (Taksim e circumscripția sa electorală) – un controversat om politic, de formație cineast. S-a pus în fața buldozerelor și acela a fost momentul – (ale cărui imagini s-au răspândit ca fulgerul prin rețelele de socializare) – care a adunat în stradă o mulțime de oameni. Atunci s-a produs și prima greșeală a atuorităților, care au suprareacționat, cu tunuri de apă și gaze lacrimogene. Fiecare episod al confruntării, unde poliția a făcut exces de zel, a fost transmis prin facebook și twitter, adunând în Piață și mai mulți protestatari. Apoi, declarațiile belicoase ale premierului Erdogan („Nu rivalizați cu noi! Dacă sunteți 200.000 de oameni, eu adun un milion!”), dar și aitutdinea derutat-conciliatoare a președintelui Abdullah Gül, au aprins spiritele. Protestul ecologist s-a transformat într-unul social-politic, extinzându-se de la Ankara la Izmir. Demonstranții cer acum demisia primului ministru, acuzat de pulsiuni dictatoriale și de faptul că urmărește islamizarea galopantă a Turciei (inițiativa anti-alcool, recent adoptată de Parlament, a creat și aceasta multă emoție, mai cu seamă când premierul Erdogan a explicat: „Nu dorim o generație tânără beată tot timpul”).

Evenimentele din Turcia vin după miracolul din 2010-2011, când – în plină criză globală – țara înregistra o creștere economică de 8 la sută (în 2012, ritmul a scăzut la 2,2 la sută). Evenimentele vin la două săptămâni după ce primul ministru anunțase că Turcia și-a plătit ultima tranșă a datoriei către FMI, și la nici o săptămână după ce Parlamentul a adoptat Legea Amnistiei Capitalului, grație căreia cetățenii își vor putea repatria averile din străinătate (fără să fie întrebați cum le-au obținut), contra unei taxe simbolice de 2 la sută – inițiativă care va aduce la bugetul statului, potrivit estimărilor, o infuzie de aproximativ 100 miliarde de euro.

E prea devreme să ne întrebăm dacă asistăm la debutul primăverii turce. Pe de o parte, tot mai mulți cetățeni sancționează anti-democratismul regimului Erdogan, îngrijorați de viziunile sale neo-otomane. Pe de altă parte, contextul geostrategic regional (în primul rând, războiul civil din Siria, în care Turcia s-a implicat activ) încețoșează orice pronostic.

Culmea ironiei este că televiziunea de la Damasc transmitea, ieri și alaltăieri, ore întregi, imagini din Piața Taksim…