Prima pagină » Știri » Corlățean a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru

Corlățean a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru

Corlățean a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru în care un autocar cu numere de înmatriculare românești s-a prăbușit într-o prăpastie.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a convocat Celula de criză a MAE pentru accidentul din Muntenegru în care un autocar cu numere de înmatriculare românești s-a prăbușit într-o prăpastie.

Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu.

Potrivit acesteia, o echipă consulară mobilă de la București se va deplasa în scurt timp la Podgorica, pentru a acorda asistență cetățenilor români răniți în accident.

Anterior, Ministerul român de Externe a informat că un autocar cu turiști s-a prăbușit duminică într-o prăpastie de 30 de metri din Muntenegru, iar din primele cercetări „se pare că printre victimele accidentului se află și cetățeni români”.

MAE a revenit în câteva minute eliminând formula „se pare” din anunțul privind victimele accidentului.

Conform MAE, Ambasada României la Podgorita a fost informată cu privire la tragicul accident, iar o echipă consulară s-a deplasat la fața locului.

De asemenea, ambasadorul României se află la spitalul la care sunt internați o parte dintre cetățenii români răniți în accident.

MAE menționează că reprezentanții misiunii diplomatice se află în permanentă legătură cu autoritățile locale și sunt pregătiți să ofere asistență și protecție consulară.

Treisprezece persoane au murit și alte 32 au fost rănite în Muntenegru într-un accident de autocar, cu număr de înmatriculare de România, care s-a răsturnat într-o prăpastie, a anunțat ministrul muntenegrean de Interne, Rasko Konjevic, citat de AFP.

Ministrul a precizat că autocarul avea plăcuțe de înmatriculare de România și nu de Ucraina așa cum declarase poliția anterior.

„Într-un accident deosebit de grav, 13 persoane au murit și alte 32 au fost rănite. Viața a șapte răniți este în pericol”, a declarat ministrul pentru presa de la locul accidentului.

Ministrul a precizat că zeci de membri ai echipelor de salvare continuă să încerce să scoată alți pasageri din caroseria autocarului în această locație foarte dificil de accesat.

Acesta nu a precizat naționalitatea victimelor.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o șosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegru.

Răniții au fost spitalizați la Podgorica.

„Majoritatea răniților au răni foarte grave. Printre ei se numără și un copil”, a declarat un medic de la un spital din Podgorica, Vladimir Dobricanin pentru televiziunea de stat muntenegreană RTGC.

Autocarul a derapat pe un pod din Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca, și a căzut în gol 40 de metri.

Accidentul s-a produs în jurul orei 18.00, ora României.

Acest drum îngust care duce spre coasta adriatică a Muntenegru este foarte periculos și este cauza a numeroase accidente de mașină.

Departamentul Politic, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”