Prima pagină » Magazin » Actrița Lisa Robin Kelly din „That 70s Show „a murit la 43 de ani. VIDEO

Actrița Lisa Robin Kelly din „That 70s Show „a murit la 43 de ani. VIDEO

Actrița Lisa Robin Kelly din

Actrița Lisa Robin Kelly, celebră pentru rolul din serialul „That ’70s Show”, a murit la vârsta de 43 de ani într-o clinică de dezintoxicare din California, din cauza unui atac de cord, scrie Mediafax.

Lisa, care a suferit mult timp în lupta cu dependența de alcool, se internase luni într-un centru de tratament, hotărâtă să se vindece, potrivit agentului ei, citat de dailymail.co.uk.

„Se lupta de ceva timp cu demonii și în cele din urmă a pierdut bătălia”, a confirmat purtătorul de cuvânt al actriței pentru TMZ.

La două zile după ce Lisa intrase în centrul de dezintoxicare, adusă de iubitul ei, ea a fost găsită inconștientă, cu urme de ace pe ambele mâini. Noul ei iubit, a cărui identitate este necunoscută, a pretins că urmele de ace nu erau legate de droguri, ci de repetate încercări de a i se lua sânge după ce fusese spitalizată cu câteva zile în urmă.

Managerul Lisei, care vorbise cu actrița luni, a spus că era „plină de speranță și de încredere și dornică să lase în urmă această parte a vieții ei”.

Cauza morții nu a fost comunicată deocamdată. Se presupune că Lisa a recidivat în ceea ce privește consumul de alcool după o dispută uriașă cu soțul său, Robert Gilliam.

Mesaje de comemorare încep să apară pe rețeaua de socializare Twitter din partea prietenilor și a colegilor de platou din serialul „Anii ’70”. „O veste teribilă, îngrozitoare. Genială în ‘ ’70”. Ne vedem data viitoare, LRK, sărutări”, a scris Danny Masterson, actorul care l-a interpretat pe Steven Hyde în același serial.

Pagina de Facebook a Lisei Robin Kelly a fost preluată de un prieten pentru a posta un mesaj pentru fani.

Actrița se confruntase cu mai multe încercări pe plan personal în ultima perioadă, fiind arestată de cel puțin patru ori în ultimii trei ani – pentru condus sub influența alcoolului, abuz între soți și acte de violență.

În luna mai, aceasta a depus actele de divorț de soțul ei, Robert Gilliam, după o căsnicie de nouă luni. Bărbatul în vârstă de 61 de ani i-ar fi cerut soției să îi transfere conținutul contului ei de bancă, agresând-o fizic după ce a refuzat.

Actrița dezvăluise recent că problema ei cu alcoolul i-a provocat un avort în 2003, ceea ce nu a făcut decât să agraveze dependența ei de alcool. „Am pierdut un copil. Prin urmare, pierdsusem totul și abuzam de alcool”, a spus ea într-un interviu.

Celebră pentru rolul din serialul „Anii ’70”, unde a interpretat-o pe sora personajului principal Eric, Lisa a abandonat show-ul după 50 de episoade, din cauza problemelor cauzate de dependența ei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Vremea se schimbă radical și toamna își intră în drepturi. Prognoza ANM actualizată
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!