Noua lege a malpraxisului. Care sunt principalele modificări și cine sunt beneficiarii

Noua lege a malpraxisului. Care sunt principalele modificări și cine sunt beneficiarii
Publicat: 02/09/2013, 18:20
Actualizat: 01/02/2019, 12:33

Pacienții pot soluționa litigiul amiabil în cel mult șase luni, cuantumul daunelor morale va fi plafonat, iar medicii pot fi asigurați pentru incidente petrecute cu până la trei ani înaintea încheierii contractului de asigurare. Se va întâmpla din 2014, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a Sănătății care are un capitol special dedicat malpraxisului.

Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, în perioada 2009 – 2012 un număr de 14 medici au fost sancționați disciplinar sau li s-a interzis practicarea profesiei.

Doar în 2012, CMR a retras dreptul de liberă practică, timp de un an, în cazul a 3 medici, iar alți doi au fost sancționați cu interzicerea practicării profesiei pentru o perioadă de trei luni. Trei dintre aceste decizii au fost contestate în instanță, fiind în curs de soluționare.

În 2011, Colegiul Medicilor a dispus în cazul unui medic retragerea calității de membru, iar în 2010 alți doi au fost sancționați – unul cu interzicerea profesării pentru 6 luni, iar altul pentru un an. Deciziile au fost contestate în instanță, dar nu au fost soluționate. Cinci medici au primit interdicție de a-și practica profesia pentru 6, respectiv 8 luni, în 2009, din partea Colegiului.

Dincolo de aceste penalizări impuse de for, doctorii care provoacă un prejudiciu unui pacient suportă și sancțiuni de ordin financiar pentru că polițele de asigurări de malpraxis disponibile în prezent nu acoperă despăgubirile morale.

Schimbările noii legi a malpraxisului

În prezent, dacă un pacient a fost victima unui caz de malpraxis aceasta trebuie să apeleze la instanță pentru a obține despăgubiri morale. Mai mult, pentru a se dovedi dacă a fost sau nu vorba de o culpă medicală, pacientul trebuie să aștepte câțiva ani. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a malpraxisului autoritățile spun că lucrurile se vor simplifica.

● „Lucrurile se vor simplifica foarte mult. Un prim aspect este că în termen de șase luni pacientul sau familia află dacă se recunoaște sau nu cazul de malpraxis de către o comisie de specialitate”, declară dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul ministerului Sănătății. În prezent, pentru a afla dacă a fost sau nu culpă medicală, o persoană trebuie să aștepte câțiva ani. Un exemplu îl reprezintă mediatizatul caz Naum Ciomu, doctorul urolog care a mutilat un bărbat în zona genitală. În acest caz, procesul de malpraxis intentat doctorului Ciomu a început în octombrie 2004 și s-a finalizat în 2008. Procesul a reprezentat un precedent, fiind primul caz în care un doctor a fost judecat pentru că a lăsat infirm un pacient.

● Un alt avantaj: polița va cuprinde inclusiv despăgubirile morale, lucru neprevăzut până acum. „Polițele de malpraxis folosite în prezent au incluse doar costurile. Polița asigură pierderile înregistrate la salariu sau dacă erau pierdute diferite indemnizații. Polițele de malpraxis existente în prezent mai asigură și costurile unui anumit tratament de care persoana vătămată are nevoie. Daunele morale se obțineau și ele, dar în instanță, iar atunci ne trezeam că medicul nu are de unde să acopere costurile respective și spitalul era cel care trebuia să plătească despăgubirile morale. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a malpraxisului daunele morale se pot obține și în urma negocierii cu mediatorul. În noua lege a malpraxisului am inclus daunele morale, dar cu un plafon, adică se va stabili o sumă maximă de despăgubire. Astfel, și cei de la asigurări pot avea o predictibilitate să calculeze polițele corect și să nu existe riscul să ne confruntăm cu situații în care daunele morale ating sume foarte mari. O să fie un plafon care va fi stabilit prin norme. Vom analiza și plafoanele deja existente în alte țări”, a anunțat dr.Arafat.

● Noile polițe de asigurări vor asigura medicii pentru incidente petrecute cu până la trei ani înaintea încheierii contractului de asigurare. „Atunci când un medic încheie o poliță, acesta va fi asigurat cu 3 ani în urmă, pentru că există posibilitatea ca cineva să nu te dea în judecată imediat, ci mai târziu. Asta înseamnă că orice medic care încheie o asigurare este acoperit nu numai pe perioada poliței, el fiind acoperit și pe trei ani anterior”, a mai spus Raed Arafat.

● Noua legislație va stimula proliferarea asigurărilor de sănătate mai ales dacă sunt introduse ghidurile terapeutice conform cărora este evaluată activitatea medicului și se poate stabili dacă un medic e răspunzător de malpraxis sau nu. „Asiguratorii lucrează foarte mult pe baza ghidurilor terapeutice”, spune Theodor Alexandrescu, Președinte Metropolitan Life. „Asigurarea malpraxis are un rol important în a responsabiliza medicul și în a-l proteja în același timp. Ghidul terapeutic arată o cale standardizată și optimă de tratament pentru diverse afecțiuni. Pentru medic, acesta este modul de a obține cele mai mari șanse de a vindeca un pacient, de a lua decizia corectă”, consideră Theodor Alexandrescu. Pe de altă parte, abaterea de la acest ghid se poate face de către medic pe propria răspundere, iar cazurile în care medicul nu are succes sunt sancționate atât de asigurator, cât și de pacient. Mai mult, e posibil ca asiguratorii să solicite încheierea de contracte cu acei medici care se vor califica pentru limite de despăgubire mai mari, in funcție de specializare și de istoricul profesional. „Un criteriu de diferențiere între asiguratori va fi limita de despăgubire a medicilor de la instituțiile medicale cu care lucrează. Contează ca medicii să poată despăgubi pacienții prin asigurarea malpraxis în limite cât mai extinse”, a mai precizat Președintele Metropolitan Life

Spitalele suportă o parte din costul polițelor de malpraxis

Polița de asigurare în sistemul public va fi acoperită parțial și de către angajator, adică de către spital. „Deocamdată nu s-a decis cât la sută va suporta spitalul și cât la sută medicul. Acest lucru se va stabili cel mai probabil prin norme”, a spus dr. Raed Arafat. Acest lucru nu se va aplica și în cazul medicilor de familie. Aceștia vor trebui să își achite singuri polițele de asigurare împotriva malpraxisului.

Secretarul de stat în cadrul ministerului Sănătății a mai spus că medicii nu vor fi obligați să își încheie polițe de asigurări împotriva malpraxisului doar de la anumite companii de asigurări. „Pentru că și spitalul va suporta o parte din costurile poliței de malpraxis, unitatea sanitară poate organiza licitații pentru acest lucru. După licitațiile organizate, medicul va trebui să își plătească partea lui”, a mai spus dr. Arafat.

Asiguratorii vor putea să estimeze activitatea financiară, având în vedere limitarea daunelor morale și vor putea negocia despăgubirea la un nivel inferior al cuantumului maxim pentru care se încheie contractul de asigurare.

Potrivit secretarului de stat, actuala lege prevede o procedură de analizare a cazurilor de malpraxis în comisii care funcționează pe lângă direcțiile de sănătate publică (DSP). Procedura punea pacienții în situația de a plăti, în termene foarte scurte, onorarii de expertiză greu de suportat și, drept urmare, expertiza nu se efectua, iar pacienții recurgeau la sesizări penale, soluționarea cazurilor putând dura și cinci – șase ani, a mai explicat Arafat. În noua lege costurile pentru expertize vor fi acoperite de polița de malpraxis.

Totodată, actualele prevederi includ obligativitatea încheierii de asigurări pentru malpraxis, dar fără a face dinstincție între asigurarea pentru daune materiale și cea pentru daune morale.

Acest material face parte din campania Sanatatea-i cel mai bun prieten sustinuta de Metropolitan Life.

Urmărește campania și pe Facebook.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×