Prima pagină » Hot Pe Facebook » ANUNȚUL de ultimă oră al Guvernului! Toți șoferii din România au la dispoziție 30 de zile sau RĂMÂN FĂRĂ PERMIS!

ANUNȚUL de ultimă oră al Guvernului! Toți șoferii din România au la dispoziție 30 de zile sau RĂMÂN FĂRĂ PERMIS!

ANUNȚUL de ultimă oră al Guvernului! Toți șoferii din România au la dispoziție 30 de zile sau RĂMÂN FĂRĂ PERMIS!

Neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iar în anumite cazuri șoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani, a declarat miercuri, pentru Mediafax, ministrul de Interne, Radu Stroe.

Ministrul de Interne a precizat că instituția pe care o conduce pregătește, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislației privind regimul circulației rutiere în România, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, cu accent pe reducerea numărului de morți și răniți de pe șoselele României.

„După cum am constatat cu toții, accidentele rutiere au loc tot mai frecvent și, din păcate, cu consecințe dramatice. Ca ministru, sunt informat zilnic despre accidentele grave în care mor sau sunt răniți oameni, însă, în spatele cifrelor statistice ale Poliției Rutiere, fiecare accident grav înseamnă o tragedie – tineri morți sau care rămân cu sechele pe viață, familii distruse, părinți îndurerați. Anunțam, încă din primăvară, că față de ceea ce se întâmplă pe șosele, actualul regim sancționator nu își atinge scopul de a preveni și limita încălcarea legii. Prea mulți conducători auto încalcă legea, considerând fie că amenzile sunt simbolice, fie că pot scăpa de ele fără să le plătească. Vom introduce în lege suspendarea dreptului de a conduce dacă cel care este amendat nu își plătește amenda într-un termen de o lună”, a declarat Radu Stroe, care a precizat că, dacă cineva primește o amendă și nu a plătit-o în 30 de zile, i se va suspenda permisul până când va face dovada că a dat banii.

Demnitarul a amintit că procentul celor care își plătesc amenzile rutiere este mai mic de jumătate, ceea ce înseamnă că, pentru cei care nu plătesc, rolul preventiv al amenzii nu se produce.

„Pe noi, decidenții politici, tocmai rolul preventiv al unei amenzi ne interesează, nu cuantumul. Că sunt mari sau mici, important este ca atunci când s-a aplicat o amendă, cel care a primit-o să fie mai atent data viitoare și să respecte regula. Pe de altă parte, lipsa oricărei sancțiuni pentru neplata amenzilor a determinat o erodare treptată a autorității statului în acest domeniu”, a explicat ministrul.

O altă modificare importantă este introducerea unei alte forme de sancționare a unor abateri rutiere care reprezintă principalele cauze ale accidentelor grave, soldate cu morți și răniți, respectiv creșterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.

„Soluția nu este doar creșterea amenzilor. Ceea ce pregătim noi este un pachet mai complex de măsuri, în care aspectul coercitiv reprezintă numai o mică parte. În fond, ne interesează să reglăm un mecanism care nu își produce efectele. Așa cum știți, în urmă cu câteva luni, am avut o primă discuție în Guvern și am decis atunci că numai creșterea amenzilor nu poate fi o soluție, așa că am avut, în această vară, mai multe analize cu Poliția Rutieră și cu Departamentul Juridic și intenționăm să creștem perioada de suspendare a permisului de conducere până la trei sau patru ani pentru cei care accidentează sau omoară oameni conducând sub influența alcoolului sau trecând pe culoarea roșie a semaforului”, a mai spus Radu Stroe.

El a explicat că principiul pe care MAI îl are în vedere este de a-i scoate din trafic pe șoferii care reprezintă adevărate pericole pentru siguranța celorlalți conducători auto și a pietonilor.

„Și sperăm că acest principiu va avea efect inclusiv față de acei șmecheri ai șoselelor care își permit să facă orice, fară a avea nicio problemă. Așadar, regimul sancționator se înăsprește, în principal, pentru câteva situații punctuale care reprezintă principalele cauze ale accidentelor grave de circulație: alcool la volan, nerespectarea culorii roșii a semaforului, neacordarea priorității pietonilor pe trecerea de pietoni, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată sau conducerea pe contrasens pe autostradă”, a mai spus Stroe.

Ministrul de Interne a adăugat că este conștient de faptul că șoferii nu îl vor aplauda pentru aceste modificări ale legislației, el fiind însă sigur că, în acest fel, vor putea fi salvate mai multe vieți.

„Poate de aceea acest gen de măsuri au fost mereu tergiversate de către decidenți, chiar dacă numărul de accidente și de morți pe șosele a reprezentat o problemă din ce în ce mai gravă în ultimii ani. Când ajungi să ai mii de oameni care mor anual în accidente rutiere, înseamnă că ai o problemă și trebuie să faci ceva. Până acum doar s-a vorbit. S-a vorbit de strategii rutiere, s-a vorbit de amenzi, de starea drumurilor ori de neprofesionalismul polițiștilor rutieri. În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, vreau însă să vă asigur că dacă situația nu a escaladat în ultimii ani este datorită Poliției Rutiere, iar acestor oameni, pentru cât de mult muncesc, nu le pot reproșa nimic”, a mai spus demnitarul.

În opinia lui Stroe, chiar dacă modificările pe care le propune nu vor satisface pe toată lumea, mai multă disciplină în trafic este necesară. Ministrul a precizat, în acest context, că șoferii români, odată ieșiți din țară, au ca primă grijă respectarea regulilor, inclusiv a celor legate de centură, viteză și alcool, iar la întoarcerea în țară uită orice regulă.

Întrebat dacă măsurile de suspendare a permisului auto pe perioade mai mari vor rezolva problema accidentelor rutiere, ministrul Radu Stroe a precizat că siguranța rutieră nu este numai o problemă a Poliției.

„Aici vorbim și de infrastructură și, mai ales, de educație. Iar când vorbim de educație, știm că există metode de convingere și metode de coerciție. Pe componenta noastră, avem în vedere reglementările pe care MAI le poate implementa: un examen serios pentru obținerea permisului de conducere, și vreau să vă anunț că în curând vom avea și o reglementare nouă privind modul cum se va desfășura examenul pentru permis, o procedură care să asigure rolul preventiv al amenzilor și o aplicare fermă și corectă a acestora de către polițiștii rutieri. Acestea sunt cele trei componente pe care noi le putem implementa și o vom face cât de curând”, a mai spus ministrul de Interne.

Demnitarul nu exclude faptul că noile măsuri ar putea crește presiunea pe polițiști din partea celor care riscă să stea mult timp fară să conducă, însă susține că realitățile demonstrează că din ce în ce mai puțini polițiști sunt dispuși să își riște serviciul și libertatea pentru șpagă.

Mai mult, potrivit lui Radu Stroe, la nivelul ministerului se lucrează, în paralel, la identificarea unor soluții legislative care să asigure polițistului o protecție și o încredere mai mare în exercitarea atribuțiilor profesionale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria? 7 rețete rapide și ieftine
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
„Nimeni nu este pregătit”. Avertismentul șefului OpenAI despre ce urmează cu AI
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Vladimir Putin ar putea fi „trădat” de Aleksandr Lukașenko
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!