Taximetrist arestat pentru trafic de minore, după ce a exploatat sexual și o fată de 14 ani

Taximetrist arestat pentru trafic de minore, după ce a exploatat sexual și o fată de 14 ani
Publicat: 03/10/2013, 21:27
Actualizat: 27/03/2019, 16:12

Un taximetrist în vârstă de 32 de ani, din municipiul Vaslui, a fost arestat pentru trafic de minore și de persoane, fiind acuzat că a racolat și exploatat sexual două tinere atât în țară, cât și în bordeluri din străinătate, una dintre victime având 14 ani.

Magistrații Tribunalului Vaslui au emis mandat de arestare preventivă pentru trafic de minore și trafic de persoane pe numele unui bărbat de 32 de ani, taximetrist în Vaslui, care a obligat două tinere să practice prostituția, una dintre ele având doar 14 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), taximetristul le-a racolat pe cele două tinere la începutul anului trecut și, timp de un an, le-a exploatat sexual în municipiul Vaslui, printre clienți fiind inclusiv colegi de breaslă ai bărbatului.

De altfel, cinci dintre aceștia au recunoscut în fața anchetatorilor că au întreținut, contra cost, relații sexuale cu tinerele, unii chiar și în mașinile de taximetrie.

La sfârșitul anului trecut, cele două vasluience au fost duse în Italia de către tânărul de 25 de ani pentru a practica prostituția, susțin procurorii DIICOT, însă, după o lună, toți trei s-au mutat în Germania. Acolo, taximetristul le-a făcut conturi, cu fotografii indecente, pe un site specializat, pentru a-și atrage clienții care apoi erau duși într-un bordel unde întrețineau relații sexuale pentru sume cuprinse între 50 și 100 de euro.

Câștigul lunar al unei tinere era de 4.000 de euro, bani însușiți în cea mai mare parte de proxenet.

Tinerele au povestit anchetatorilor că erau bătute frecvent și chiar amenințate cu moartea dacă intenționau să părăsească bordelul. În cele din urmă, una dintre vasluiencele exploatate sexual a reușit să fugă, sesizând Poliția din Germania. Odată alertată de către autoritățile germane, Poliția Vaslui a reușit să-l prindă pe taximetrist în momentul în care a revenit în țară, însă tânărul a refuzat să colaboreze cu organele de anchetă.

Teodor Istrate, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Mesajul sfâșietor transmis de fiica preotului Ilie Geangavelea, după ce a murit în accidentul de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Povestea omului din spatele cortinelor iUmor. Andreas Petrescu, în afara show-ului de televiziune
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Eu am făcut în 15 minute cât faceți voi în trei luni, de fapt” Andreea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Arheologii cred că au găsit locul în care a murit Augustus, primul împărat al Imperiului...
×