AUDIERI LA SECRET în comisia antiBăsescu. Cum a răspuns șeful CEC, în spatele ușilor închise, la întrebarea dacă se fac presiuni politice pentru acordarea creditelor

AUDIERI LA SECRET în comisia antiBăsescu. Cum a răspuns șeful CEC, în spatele ușilor închise, la întrebarea  dacă se fac presiuni politice pentru acordarea creditelor
Publicat: 09/12/2013, 17:37
Actualizat: 19/03/2015, 08:36

Audiat timp de două ore în Senat la comisia care a început anchetarea creditelor CEC după cazul Ioana Băsescu, președintele băncii de stat, Radu Ghețea, le-a lăsat mai toate întrebările parlamentarilor fără răspuns, invocând secretul bancar. Directorul Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a precizat că acest credit a fost acordat prin respectarea normelor interne ale CEC și ale normelor de prudență ale BNR. Oficialul a declarat că durata medie de obținere a unui credit la CEC este de opt – nouă zile, iar pentru creditul obținut de Ioana Băsescu „garanțiile sunt acoperitoare”. Cinteză a adăugat că nu a primit vreun telefon de la „familia prezidențială”. Ministrul Finanțelor, în schimb, s-a arătat pe față nemulțumit de activitatea lui Ghețea și a și pus pe masă planul pentru înlocuirea lui până la finalul anului.

Surse parlamentare au explicat pentru gândul că, la discuția cu ușile închise, senatorii au atacat subiectul încercând să afle câte credite de peste 750.000 de euro a acordat CEC-ul și cui. Cum un document al băncii arăta că au fost „câteva zeci” de astfel de credite mari și cele mai multe acordate unor persoane fizice, nu juridice, senatorii au mers mai departe pentru a ajunge la Ioana Băsescu fără a-i pronunța însă numele.

Astfel, interesul s-a mutat pe câte dintre acestea au fost acordate în numai 8 zile, așa cum s-a întâmplat în cazul fiicei președintelui. Cum Ghețea nu a avut răspunsul, a fost chemat și miercuri, cu datele concrete. De altfel, la plecarea de la audiere, șeful CEC a admis că o s-au cerut „niște statistici” pe care nu le-a avut, fără a menționa însă vreun detaliu. Tot miercuri, la o nouă audiere, lui Ghețea i s-a cerut să vină și cu regulamentul CEC care arată condițiile de creditare și dacă acestea s-au modificat în ultima vreme.

În aceeași logică a verificării creditului pentru terenul din Călărași fără însă a-l menționa explicit, parlamentarii l-au pus pe șeful CEC în situația de a răspunde dacă s-au făcut asupra sa presiuni politice pentru acordarea creditelor. Și aici, Ghețea a fost însă evaziv, explicând, potrivit surselor citate, că politicieni care au cerut credite au fost mulți, însă nu se poate vorbi de influențarea boardului CEC pentru a acorda aceste împrumuturi.

Un raport favorabil, spun parlamentarii, a trimis și Banca Națională.

Lăsați mai mult fără răspunsuri, senatorii au descoperit brusc că nu îl pot obliga pe Ghețea să le dea date concrete despre contractele CEC, întrucât ar încălca legea secretului bancar. „La ce a putut domnul Ghețea a răspuns, la ce nu, urmează să răspundă miercuri la 10. A răspuns doar la informații publice”, a rezultat la finalul primei audieri, vicepreședintele Comsiei, Iulian Dumitrescu.

Ba chiar, parlamentarii invocă, pentru a-și afla răspunsurile, un drept constituțional fără a ști exact care este acesta. Întrebat dacă știe la ce informații au acces parlamentarii, Dumitrescu a invocat articolul 11 din Constituție. Care însă se referă la dreptul internațional. „Sincer nu știu la ora asta. Este o situație nouă, nici domnul Ghețea nu știa exact. Noi știm ce vrem să anchetăm, doar că domnul Ghețea a spus „nu pot sa spun asta”, noi am răspus „credem că potrivit articolului 11 din Constituție considerăm că puteți să spuneți asta” și cu asta am încheiat.”, a relatat senatorul PNL.

Articolul 11 din Constituție are trei aliniate care nu fac însă referire la secretul bancar sau la anchetele parlamentare: „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției”

Poziția BNR în Comisia CEC

Creditul acordat Ioanei Băsescu s-a respectat în condițiile respectării normelor interne ale CEC și normelor de prudență ale Băncii Naționale, susține directorul Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză. El a fost audiat astăzi de „Comisia CEC” din Senat.

„Concluzia raportului este că acest credit s-a acordat în condiții de respectare a normelor interne ale CEC-ului și a normelor de prudență ale Băncii Naționale. Nu s-a încălcat norma internă de creditare și norma BNR, nu putem discuta de niciun abuz”, a spus Cinteză.

Mai mult, potrivit oficialului BNR durata de acordare a unui credit la CEC este, în medie, de opt nouă – zile.

„Media aprobării, ca durată, calculată de CEC pentru aprobarea unui credit este situată între opt și nouă zile. În criza asta de clienți, că asta țipă bancherii că nu este cerere solvabilă, chiar credeți că își permit să lungească la nesfârșit acordarea unui credit. Toți se luptă pentru clienți de calitate bună și toți sunt interesați să aibă portofoliu de credite, care credite care știu că se vor întoarce. Garanțiile sunt acoperitoare conform normelor CEC”, a precizat Cinteză.

Întrebat dacă s-au primit la BNR telefoane din partea „familiei prezidențiale”, directorul a respins astfel de intervenții. În schimb, a spus că presiunile politice asupra CEC pentru acordarea unor credite sunt „probabile”.

„Este bancă de stat și probabil că astfel de țară se întâmplă în orice țară din lume acolo unde statul are participații la o bancă. De aceea este și dorința de a o privatiza, s-a încercat privatizarea pentru a limita chestiunile, totuși CEC-ul lucrează într-un mediu concurențial. Nu am primit telefoane din partea familiei prezidențiale, chiar credeți că astfel de lucruri se întâmplă, nici nu aș răspunde la astfel de telefoane”, a fost răspunsul lui Cinteză.

Potrivit acestuia, în acest moment, CEC a acordat cinci credite de peste un milion de euro unor persoane fizice.

„Nu am venit aici ca prin răspunsul meu să satisfac așteptările unuia sau altuia, ci să spun adevărul. Dacă cineva crede că sub semnătura guvernatorului BNR putem spune altceva decât adevărul se înșală. Comisia a fost interesată de activitatea desfășurată de CEC după 2011, la lucrul acesta se răspunsese și printr-o adresă semnată de domnul guvernator. Comisia a fost interesată de concluziile raportului de supraveghere care azi de dimineață a fost depus la BNR și a fost comunicat acționarului băncii, urmând ca în următoarele două-trei zile să furnizăm comisiei în măsura în care legislația ne va permite aspecte legate de concluziile BNR în controalele care s-au făcut la CEC în ultimii doi ani”, a ținut să precizeze Nicolae Cinteză.

„Nu sunt presiuni dacă un parlamentar face lobby la CEC”

La final, președintele Comsiei a tras linie: CEC a dat în total, în 2013,4 credite, nu 5, peste 1 milion de euro, Ghețea „nu s-a plâns” de presiuni politice, ci „a spus că totul a fost roz”, iar intervenția parlamentarilor pentru ca o primărie din colegiu să ia credit de la CEC în condiții speciale „nu e presiune, e activitate parlamentară de lobby”, consideră senatorul Nicula.

Întrebat dacă pe lista scurtă a celor 4 cu credite de peste un milion de euro sunt și alte persoane cu legături politice, președintele Comisiei a ridicat din umeri. „Nu știm care sunt acele patru persoane care au luat credite de peste 1 milion de euro și nici cele 5 persoane care au luat credite peste 750.000 de euro. Nu putem să cerem acest lucru, invocându-se secretul bancar”, a lăsat din start să se înțeleagă cât de cuprinzătoare va fi raportul final.

Nicula a admis însă că discuția despre presiunile politice a existat, inclusiv legată de numele unor parlamentari. „S-a invocat numele sau sintagma „parlamentar”, am pus o astfel de întrebare dacă poate să dea nume și a spus că nu. Cred că foarte mulți parlamentari care insistă pe lângă autoritățile publice locale pe care le reprezintă în Parlament să… Eu cred că nu sunt presiuni dacă cineva merge să facă o activitate parlamentară de lobby pentru unități administrative din colegiul pe care îl reprezintă”, a tradus preșdintele Comisiei sensul influențării politice pe înțelesul parlamentarilor.

Cât despre dezbaterea aprinsă legată de durata acordării unui credit, senatorii s-au resemnat cu răspunsul venit de la CEC și BNR. „Durata medie de acordare a creditelor este între 6 și 9 zile. Dacă CEC-ul ar fi o bancă performantă, ar fi foarte bine. Din experiența de zi cu zi, mergeți dumneavoastră la bancă să vedeți dacă luați un credit”, s-a arătat neîncrezător Nicula fără însă a putea contesta raportul BNR.

Banca de stat a primit două zile pentru a prezenta Parlamentului listele cu primăriile care au cerut credite de la CEC, „nivelul creditelor neperformante, măsurile pe care CEC le-a luat sau le va lua”, a menționat Cosmin Nicula temele date CEC.

Dacă Radu Grațian Ghețea nu va veni cu noi răspunsuri, raportul va fi finalizat mai devreme, cel mai probabil joi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Cine este tânărul din Suceava care și-a pierdut viața după ce a fost lovit cu...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O nouă erupție puternică pe suprafața Soarelui! Semnalele radio din Pacific au fost perturbate