Cum a ajuns Parlamentul României o cireadă de bovine

Blând cu sine și colegii săi, deputatul liberal Traian Dobrinescu compară Legislativul românesc cu o „cireadă de vaci”. De aici rezultă că fiecare membru al turmei ar fi un individ nevinovat, mare, prostuț, placid, dar foarte  folositor la casa omului, care se lasă mânat, cu ușurință, într-o parte sau alta de văcarul satului (Guvernul). Nu cred că parlamentarul român se încadrează într-o categorie strict inofensivă și utilitară, el având, pe lângă ignoranță și lene, caracteristici de animal de pradă, care-l fac periculos, mai ales, când se manifestă în grup. Respectând însă viziunea deputatului, ar fi, totuși, interesat de aflat cum a ajuns Parlamentul României o cireadă de bovine.

Nu s-a întâmplat peste noapte, ci în urma unui lung proces, demarat cu mai bine de zece ani în urmă, când, odată cu trecerea în noul mileniu, epoca de glorie a parlamentarismului românesc postdecembrist a început să apună. Constituția, legile restituirilor, cele prin care se reorganizau democratic vechile instituții și se înființau unele noi, precum CNSAS, au fost elaborate și votate în anii 90. Atunci, toți ochii priveau spre Parlament, unde confruntările politice se purtau pe teme de interes general, aleșii înșiși dovedind mai multă implicare, pricepere, transparență și responsabilitate. Dezbaterea unui articol de lege în Comisia juridică a Senatului putea dura și-o zi întregă, fiind analizat în toate nuanțele și perspectivele, până când majoritatea o adopta pe cea  convenabilă, iar pledoariile erau reluate în plen, unde senatorii erau filmați de la câțiva metri distanță. Și atunci funcționa mașina de vot – turma -, dar o făcea în cunoștință de cauză.

EXCLUSIV Gândul publică imagini devastatoare din Bucureștiul anului 2026. Nu sunt scene cu războiul din Ucraina, sunt imagini cu locatarii blocului explodat din Rahova. Au ajuns să scormonească prin moloz după amintirile și bunurile de-o viață

06:30

EXCLUSIV Liderul USR Dâmbovița ar fi recunoscut că a vândut cu bună știință un utilaj folositor armatei Belarusului. Ce le-a spus anchetatorilor DIICOT în timpul audierilor

06:00

După anul 2000 s-au petrecut două schimbări importante.

Prima: Parlamentul s-a înnoit, înlocuind vechea gardă de parlamentari – formată din juriști, profesori, doctori, economiști – cu o alta, compusă, mai ales, din persoane cu profesii incerte, dar afaceri sigure, din activiști de partid zeloși și din inși buni de gură, de serviciu la televizor. Prin urmare, calitatea actului legislativ a scăzut, crescând, în schimb, apetitul aleșilor pentru influență, protecție, acces la privilegii, resurse și legi cu dedicație.

A doua: vidul legislativ fiind umplut, atenția publicului s-a mutat asupra Executivului, care, din 2004 încoace, a tratat Parlamentul ca pe o anexă. Bombardamentul cu ordonanțe de urgență, pornit pe vremea lui Adrian Năstase, s-a întețit pe timpul Cabinetului Boc – care a trecut toate modificările legilor de bază, de la cea a Educației, la Codurile Penale, prin asumarea răspunderii – și a atins cadența maximă în scurtul timp de când guvernează Victor Ponta. Cu principala sa atribuție parțial „confiscată” de Executiv, Parlamentul s-a transformat în stadionul marilor răfuieli politice (moțiuni peste moțiuni, comisii de  anchetă, referendumuri de demitere a președintelui, ping pong cu legi), prioritar fiind, în asemenea circumstanțe, ca grupurile parlamentare să se comporte ca o turmă ascultătoare.

În mod paradoxal, deși scrutinul uninominal ar fi trebuit să le confere mai multă independență față de partide și să-i apropie de electorat, s-a întâmplat exact invers: zilele acestea senatorii și deputații majorității au executat, orbește, comanda transmisă de la vârful USL, acționând împotriva intereselor alegătorilor. Și, când cireada majorității este mare și puternică, membrii ei se simt invulnerabili și cred că toate pășunile sunt ale lor. Aceasta s-a întâmplat cu turma PSD-PNL, când a păscut, lacomă, Legea  amnistiei și Codul Penal, bălțata liberală înțelegând, după strigătele indignate ale paznicilor statului de drept, că i-ar fi, totuși, mai bine în țarcul ei.