Prima pagină » Știri » Fostul șef al IML Cluj și alți doi medici vor fi urmăriți penal în cazul cadavrelor decapitate

Fostul șef al IML Cluj și alți doi medici vor fi urmăriți penal în cazul cadavrelor decapitate

Fostul șef al IML Cluj și alți doi medici vor fi urmăriți penal în cazul cadavrelor decapitate
Fostul șef al IML Cluj Costel Siserman, legistul Mugur Pop și chirurgul Valentin Muntean vor fi urmăriți penal pentru complicitate și instigare la profanare de cadavre, după ce Judecătoria Cluj-Napoca a desființat rezoluția Parchetului de neîncepere a urmăririi penale în cazul cadavrelor decapitate.

Judecătoria Cluj-Napoca a avut pe rol un dosar privind o plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, făcută de un medic legist, Radu Vieru Socaciu, după ce procurorii Parchetului Judecătoriei Cluj-Napoca au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul medicilor Costel Siserman, fost șef al Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj, Mugur Pop (legist) și Valentin Muntean (chirurg la un spital clujean), în dosarul privind cadavrele decapitate de la IML, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În 13 martie, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat decizia în acest dosar, dispunând trimiterea cauzei la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru începerea urmăririi penale.

„Instanța admite plângerea formulată de petentul Radu Vieru Socaciu, desființează rezoluția atacată și trimite cauza la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea începerii urmăririi penale împotriva numiților Costel Siserman și Mugur Pop, sub aspectul săvârșirii, de către fiecare dintre aceștia, a infracțiunii de complicitate la profanare de cadavre, și împotriva numitului Valentin Muntean sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la profanare de cadavre”, se arată în decizia Judecătoriei Cluj-Napoca.

Dosarul va fi instrumentat de Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca.

În urmă cu un an, polițiștii clujeni au declanșat o anchetă în urma unei plângeri penale privind profanarea de cadavre la Institutul de Medicină Legală Cluj, plângerea referindu-se la decapitarea a șase corpuri, iar în acest caz a fost sesizat și Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Surse din rândul anchetatorilor declarau atunci că șase cranii de la IML Cluj au dispărut în urma unui curs postuniversitar organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, la care au participat mai mulți studenți străini.

Potrivit surselor citate, capetele celor șase cadavre nerevendicate au dispărut din frigiderul IML Cluj. După ce o persoană din cadrul IML a sesizat Poliția și Parchetul, capetele au reapărut la sediul IML, înainte ca polițiștii și procurorii să ajungă acolo.

Cadavrele decapitate nu puteau fi folosite ca material didactic, fiind cazuri de medicină legală, mai spuneau anchetatorii.

Atunci, Ministerul Sănătății a solicitat Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj să facă o verificare la IML Cluj, „în urma informațiilor apărute în mass-media privind prezența a cinci cadavre decapitate, presupus profanate”.

Ministerul Sănătății informa atunci, într-un comunicat de presă, că în urma anchetei DSP Cluj a comunicat ministerului că nu a fost încălcată legea.

„IML a furnizat cinci cadavre, în baza unui protocol de colaborare cu UMF Cluj, ca material didactic pentru cursul organizat de UMF în perioada 18 – 21 februarie 2013, în colaborare cu Academia Chirurgică «Durante Scacchi» din Italia. S-au efectuat proceduri diferite în timpul demonstrațiilor practice, iar la terminarea cursului cadavrele au fost depozitate în mod corespunzător în camera frigorifică a serviciului de prosectură IML Cluj, șeful serviciului fiind domnul doctor Vieru Socaciu Radu”, spuneau reprezentanții Ministerului Sănătății.

Conform acestora, „toate cele cinci cadavre au fost înhumate în 7 martie 2013”.

„Nu s-au constatat abateri de la prevederile legale referitoare la manipularea cadavrelor umane. Aspectele sesizate în presă sunt eronate și sunt în contradicție cu cele constatate la fața locului și certificate de documente”, se mai preciza în comunicatul MS.

În aprilie 2013, Ministerul Sănătății anunța că directorul IML Cluj Costel Siserman a fost înlocuit cu Marius Vartic, „având în vedere numeroasele sesizări depuse la minister privind activitatea” lui Siserman.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri