Prima pagină » Economic » Greva piloților păstrează la sol 3.800 de zboruri Lufthansa

Greva piloților păstrează la sol 3.800 de zboruri Lufthansa

Greva piloților păstrează la sol 3.800 de zboruri Lufthansa
Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat luni anularea a 3.800 de zboruri începând de miercuri și până vineri, din cauza unei greve a piloților în aceste trei zile, pe fondul unor negocieri salariale, relatează AFP.

„Din cauza grevei anunțate de către Sindicatul piloților Cockpit la Lufthansa, Lufthansa Cargo și Germanwings, aproximativ 3.800 de zboruri vor fi anulate miercuri, joi și vineri”, a anunțat Lufthansa într-un comunicat.

În total, 425.000 de pasageri sunt vizați de aceste anulări, a precizat compania, adăugând că doar 500 de zboruri de scurt și lung curier rămân programate în această perioadă.

Piloții din cadrul filialelor sale Swiss, Austrian Airlines, Eurowings Lufthansa CityLine și Air Dolomiti, dar și cei din cadrul Brussels Airlines, din care deține 45%, nu sunt vizate de grevă, iar Lufthansa preconizează că va utiliza cele mai mari avioane „acolo unde este posibil”, pentru a transporta mai mulți pasageri atât către Germania, cât și în afara țării.

Pentru a gestiona mai bine consecințele acestei greve, compania a anunțat că va utiliza personal suplimentar la sol la Frankfurt și Munchen, dar și în centrele de primire.

Cockpit, care revendică 9.000 de membri la nivelul tuturor companiilor, a îndemnat piloții să înceteze lucrul începând de miercuri, la ora locală 0.00 (joi, 1.00, ora României), și până vineri, la ora locală 23.59 (0.59, or României), cerând creșteri salariale și îmbunătățirea condițiilor la sfârșitul carierei.

Sindicatul așteaptă o participare „absolut puternică”, a delarat vineri pentru AFP unul dintre purtătorii de cuvânt ai organizației. El a refuzat să precizeze care este numărul de membri ai organizației în rândul celor aproximativ 5.000 de piloți angajați de către Lufthansa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mohammad Murad, DEZVĂLUIRI despre viitorul Guvern: scenariul Veștea-AUR
Digi24
„Țiuia, se aprindeau becurile”. Cum a încercat un cioban să demonteze drona cu explozibil din Vaslui: „Am scos firele și s-a oprit”
Cancan.ro
Andreia a murit după ce și-a făcut 6 intervenții estetice în doar 10 ore. Ce s-a întâmplat după externare 😲
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
„Oamenii fac pur și simplu un pas în spate”. De ce nu ies românii în stradă, deși sunt tot mai dezamăgiți de stat
Mediafax
Medicina de proximitate: cum a devenit clinica Affidea din Cosmopolis reper pentru familiile din nordul Capitalei
Click
Viața unei românce care este stabilită de 30 de ani în Japonia. „Sunt numai aparențe”
Digi24
Angela Merkel, către români: „Vă doresc să aveţi din nou un premier ales. Avem nevoie de oameni dispuşi să facă compromisuri”
Cancan.ro
Anca Pandrea și-a schimbat TESTAMENTUL înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului” și locul unde sunt acestea montate
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Pentru prima dată în istoria Chinei, energia solară a depășit cărbunele la capacitate instalată