Prima pagină » Știri » Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în Apuseni, a venit la control pentru prima dată în cârje

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în Apuseni, a venit la control pentru prima dată în cârje

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în Apuseni, a venit la control pentru prima dată în cârje
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munții Apuseni, a venit în cârje, joi, la un control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, medicii spunându-i că este nevoie de mai mult timp pentru "maturizarea osului" la piciorul stâng la care a fost operat.

Răzvan Petrescu a ajuns, joi, la SCJU Cluj-Napoca, însoțit de părinții săi, și a intrat în clădirea spitalului ajutându-se de două cârje, acesta fiind primul control la care a venit pe propriile picioare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Mă simt bine, sper ca starea mea de sănătate să fie din ce în ce mai bună. Deocamdată, nu pot să îmi las greutatea pe piciorul stâng, mă ajut cu cârjele, încă nu este vindecat complet. Recuperarea a decurs bine la Clinica de Recuperare de la Cozia, sunt foarte mulțumit. Am făcut ședințe de hidro și kinetoterapie, gimnastică în bazin și la sală. Joi, am venit la control la Cluj, prima oară pe propriile mele picioare, să văd cum a decurs procesul de calusare, de depunere a calciului la piciorul stâng, și am făcut o radiografie. Medicii sunt optimiști și mi-au spus că procesul de calusare continuă, dar mai e nevoie de timp pentru maturizarea osului”, a afirmat Petrescu.

Acesta a spus că va mai reveni la control la SCJU Cluj-Napoca peste șase săptămâni.

„Medicii mi-au mai spus că data viitoare când voi reveni la control voi veni doar cu o singură cârjă, mai micuță. Progresiv, va trebui să las greutatea și pe piciorul stâng”, a menționat copilotul.

Răzvan Petrescu a afirmat că în ultimele luni i-a lipsit manșa avionului „ca aerul” și că abia așteaptă să urce din nou în avion.

„Va urma un examen medical de specialitate și atunci voi primi aprobarea pentru a mă întoarce la serviciu. Sper ca din luna august să se întâmple asta. Ușor – ușor îmi reiau viața normală”, a subliniat copilotul.

Răzvan Petrescu a precizat că a fost vizitat la Clinica de Recuperare de la Cozia de către cei trei moți care l-au salvat și a ținut legătura cu medicii din avionul prăbușit în Munții Apuseni, pe care i-a numit „colegii de suferință”.

„S-a legat mai mult o frăție între noi, mai ales pentru moți. O să ajung și la Horea, la locul accidentului, dar abia când voi renunța la cârje”, a subliniat Petrescu.

La rândul său, tatăl copilotului, Dan Petrescu, a declarat că Răzvan a fost vizitat și de colegi, iar unul dintre aceștia așteaptă și el rezultatul controlului, pentru că are nuntă.

„Așteaptă răspuns de la Răzvan dacă va merge sau nu la nuntă, pentru că în cârjă nu va merge”, a arătat Dan Petrescu.

Răzvan Petrescu, rănit în 20 ianuarie în accidentul aviatic din Munții Apuseni, a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj, de unde a fost externat în 21 februarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce lasă italienii Italia pentru România, deși salariile sunt mai mici? Subiectul care a încins internetul
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Surpriză după Brexit! Marea Britanie ar putea reveni la libera circulație cu UE. Ce anunț a făcut Andy Burnham
Click
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
O fetiță de numai patru luni a trecut printr-o operație complexă la ochi. Ce au descoperit medicii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
O colecție de oase dezvăluie dieta neanderthalienilor
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră