Șef CJ Harghita nu mai vrea ca UE să protejeze urșii în detrimentul oamenilor: viața omului, primordială

Șef CJ Harghita nu mai vrea ca UE să protejeze urșii în detrimentul oamenilor: viața omului, primordială
Publicat: 13/10/2014, 21:29
Actualizat: 02/10/2018, 20:15

„Trebuie să cerem ca tratatul între Uniunea Europeană și România (privind protecția urșilor – n.r.) să fie schimbat. Făcând parte din Comitetul Regiunilor, am discuții cu președinți de regiuni, cu reprezentanți ai diferitelor zone europene și acolo este clar: viața omului este primordială. La noi sunt hârtii, iar viața omului nu este luată în serios. Așadar, dacă în UE primordială este viața omului, atunci trebuie să apară acest în tratat ca și în România, viața omului să fie primordială. Trebuie să solicităm Guvernului să modificăm acest tratat de bază în acest domeniu, pentru că în următoarele luni problema va crește”, a declarat, luni, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, el a depus o adresă la registratura Prefecturii Harghita, în care prezintă statistica referitoare la creșterea daunelor provocate de urși, menționând că în realitate acestea „sunt mult mai numeroase decât cele înregistrate în mod oficial” și solicitând, totodată, prefectului să convoce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, „pentru a dezbate și analiza situația atacurilor și pagubelor provocate de urși, precum și acțiunile care trebuie întreprinse”.

„În prezent, ne aflăm în situația în care după ora 6 (seara – n.r.) în majoritatea localităților din județul Harghita oamenii nu mai circulă pe drumuri publice, închid ușile și aud cum ursul intră în curte, în grajd. Este o situație de risc major, în care trebuie imediat să intervenim. Nu cred că numai vânătorii pot rezolva această situație, chiar dacă, cu ajutorul ministrului Mediului, acum avem o cotă mai mare de recoltare, pentru că populația urșilor a crescut atât de mult, încât trebuie intervenit în alt mod și mai eficient”, a explicat Borboly.

Șeful administrației județene a afirmat că urșii reprezintă deja „un pericol iminent” în județul Harghita și, deși a apreciat eforturile ministrului Mediului, Korodi Attila, de a crește cota de vânătoare în scopul echilibrării populației de urs, consideră că numărul maxim de intervenție – de 53 de exemplare pe an – alocat județului Harghita nu este suficient pentru rezolvarea problemei.

Borboly a mai susținut că afirmațiile specialiștilor de la Protecția Mediului, potrivit cărora activitățile umane ar fi responsabile de migrarea urșilor către zonele locuite, nu sunt reale.

„Nu este adevărat, pentru că, dacă ne uităm în anii ”90, când s-au defrișat aproape jumătate din pădurile din județ, nu ne-au invadat urșii. Când eram copil, mergeam la cules de fructe de pădure și nici atunci nu au intrat în casele noastre. Problema principală este creșterea exponențială a populației urșilor care, cu 53 de licențe, nu se poate rezolva, pentru că acum sunt sute de urși”, a conchis Borboly.

Potrivit statisticilor Agenției de Protecția Mediului, în Harghita trăiesc între 900 și 1.000 de urși.

Urșii coboară zilnic în zonele locuite din Harghita, în căutare de hrană, iar în urmă cu o săptămână, patru persoane au ajuns la spital, în stare gravă, după ce au fost atacate de urși în timp ce recoltau cartofi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Sebastian Bălășescu, primul proprietar român de Rolls Royce Spectre. Poartă două ceasuri, ca Maradona
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
James Clerk Maxwell, omul de știință care a demonstrat pentru prima dată legătura dintre electricitate,...