Prima pagină » Știri politice » Surpriză! Cu cine a plecat Traian Băsescu, aseară, după încheierea evenimentului de la Palatul Cotroceni

Surpriză! Cu cine a plecat Traian Băsescu, aseară, după încheierea evenimentului de la Palatul Cotroceni

Surpriză! Cu cine a plecat Traian Băsescu, aseară, după încheierea evenimentului de la Palatul Cotroceni
Vicepremierul Liviu Dragnea, prezent, luni, la recepția de la Palatul Cotroceni, de Ziua Națională, l-a așteptat pe președintele Băsescu, în timp ce acesta se fotografia cu invitații, iar la finalul evenimentului a făcut o poză cu șeful statului, cei doi retrăgându-se, împreună, din Sala Unirii.

După discursul care a durat circa 10 minute, președintele Traian Băsescu, cu un pahar de șampanie în mână, s-a plimbat prin Sala Unirii, unde a avut loc recepția prilejuită de Ziua Națională a României, pentru a saluta invitații și pentru a se fotografia cu ei.

În tot acest timp, vicepremierul Liviu Dragnea l-a așteptat pe președinte, alături de Vasile Dâncu.

După aproape o oră și jumătate, șeful statului și-a încheiat „periplul” printre invitați și s-a fotografiat în fața steagurilor din Sala Unirii cu mai mulți jurnaliști și cu câțiva susținători.

Liviu Dragnea, care aștepta într-o parte a sălii, s-a îndreptat spre președintele Traian Băsescu care se pregătea să iasă din sala Unirii. Traian Băsescu și Liviu Dragnea au dat mâna, iar vicepremierul a dorit să facă o fotografie cu șeful statului.

După ce s-au fotografiat, cei doi au avut un scurt dialog, după care au plecat împreună, ieșind prin biblioteca Palatului Cotroceni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?