Comisia Europeană critică Parlamentul pentru că nu respectă hotărârile judecătorești. Mecanismul de Verificare se prelungește încă un an

Comisia Europeană critică Parlamentul pentru că nu respectă hotărârile judecătorești. Mecanismul de Verificare se prelungește încă un an
Publicat: 28/01/2015, 15:29

Comisia Europeană a prezentat concluziile raportului pe Justiție pentru anul 2014. Cea mai importantă veste este aceea că România rămâne sub monitorizare europeană și anul acesta.

DESCARCĂ AICI RAPORTUL MCV

„România este pe drumul cel bun și trebuie să rămână pe această cale. Combaterea corupției reprezintă în continuare cea mai mare provocare și cea mai mare prioritate. Salutăm progresele înregistrate pe parcursul anului trecut, care vor trebui confirmate în 2015. A crescut încrederea românilor în sistemul judiciar, în general, și în urmărirea penală a cazurilor de corupție, în special, pe fondul unei creșteri a nivelului de profesionalism al sistemului judiciar în ansamblul său”, a declarat prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans

Potrivit comunicatului, raportul MCV subliniază din nou într-o notă negativă activitatea Parlamentului. „Au existat, de asemenea, cazuri în care Parlamentul a dat dovadă de reticență în a aplica hotărârile judecătorești definitive sau deciziile Curții Constituționale. De asemenea, cu toate că guvernul recunoaște din ce în ce mai clar necesitatea combaterii corupției generalizate, amploarea problemei impune o abordare mai sistematică”, se arată în comunicat

Comisia menționează că MCV va continua și că există un sondaj potrivit căruia românii doresc o implicare mai mare a structurilor europene în combaterea corupției.”Comisia consideră că procesul de monitorizare în cadrul MCV, oportunitățile oferite de fondurile UE și dialogul constructiv cu Comisia și cu numeroase state membre continuă să reprezinte un sprijin valoros pentru consolidarea reformelor în România. Această evaluare este împărtășită de cetățenii români, astfel cum arată un sondaj Eurobarometru Flash recent publicat, realizat în noiembrie 2014: 79 % dintre cetățenii români sunt de acord că UE ar trebui să aibă un rol în combaterea corupției și în remedierea deficiențelor sistemului judiciar. În plus, 73 % dintre români consideră că UE a avut un impact pozitiv în ceea ce privește remedierea deficiențelor sistemului judiciar al României, iar 67 % cred că implicarea UE a avut un impact pozitiv asupra combaterii corupției”, se arată în comunicatul CE

„Ultimele rapoartele MCV au putut să consemneze o evoluție pozitivă a track record-ului luptei anticorupție, un trend pozitiv care a fost reconfirmat în 2014. Aceste aspecte au fost sesizate la nivelul DNA da și la Curtea Supremă. DNA a investigat o gamă variată de cazuri de corupție din toate sectoarele publice și politicieni din toate partidele. Dosarele trimise în judecată și investigațiile în derulare au vizat actuali și foști miniștrii, parlamentari, primari, judecători și procurori cu funcție de conducere”, se arată într-un draft al raportului

DNA: România este criticată pentru că nu recuperează prejudiciile

DNA a arătat că raportul MCV notează eforturile instituției dar critică statul român pentru că nu recuperează prejudiciile. „Într-o perspectivă mai largă asupra combaterii corupției la nivel înalt, Raportul notează unele dificultăți. Pe de o parte, la solicitările DNA de ridicare a imunității unor parlamentari, răspunsul Parlamentului a părut arbitrar și lipsit de criterii obiective. Pe de altă parte, rata de recuperare înregistrată de autoritatea competentă la executarea hotărârilor judecătorești este estimată la numai 5-15 % din activele care fac obiectul unei hotărâri judecătorești, ceea ce face ca sancțiunile aplicate să aibă caracter mai descurajator, iar victima (care este adesea statul, în cazurile de corupție) să nu își recupereze pierderea suferită”, se arată într-un comunicat DNA.

Cazanciuc: Este cel mai bun de până acum

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc a declarat că este cel mai bun raport pe Justiție de până acum.”Români are un raport mai bun ca în 2014, fiind cel mai bun raport de până acum. Este al doilea raport pozitiv. Au fost remarcate pozitiv evoțuțiile Justiție și marchează intrarea în vigoare a noilor coduri. Raportul remarcă colaborarea productivă dintre guvern și sistemul judiciar. „, a declarat ministrul Robert Cazanciuc

Ministrul Justiției spune că deși oficial nu există o legătură între MCV și accesul României în Schengen, rapoartele pe Justiției sunt importante pentru intrarea României în acest spațiu. Actualul raport ne îndreptățește să intensificăm dialogul cu statele membre pentru a intra cât mai rapid în spațiul Schengen.

Iohannis, despre MCV: E nevoie de continuarea eforturilor pentru combaterea corupției

Mediafax notează că Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, referitor la raportul MCV, că ia act de observațiile critice formulate, privind reticența Parlamentului de a aplica decizie ale CC sau utilizarea excesivă a Ordonanțelor, arătând că e nevoie de continuarea eforturilor pentru combaterea corupției.

Angela Filote, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România a comentat noul raport pe Justiției și a subliniat că analiza CE arată și o serie de progrese. „Nu putem vedea o garanțiea ireversibilității acestui proces pentru că și în 2014 atacurile la adresa Jusțiției au continuat”, declarat Angela Filote, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România

Mediafax notează că raportul consemnează activitatea Curții Constituționale, subliniind, în schimb, faptul că unele decizii ale CC nu au fost respectate de către Parlament.

În ceea ce privește amenințările la adresa independenței justiției, conform surselor citate, documentul relevă că atacurile, inclusiv din partea politicienilor, la adresa judecătorilor și procurorilor au rămas o problemă, dar numărul lor a scăzut față de anii precedenți, mai notează Mediafax

Potrivit surselor citate, raportul menționează faptul că urmează să fie numit un nou șef la DIICOT, subliniind importanța unei proceduri de selecție transparente.

Aceleași surse au mai precizat că raportul MCV cuprinde referiri și la Avocatul Poporului și la neimplicarea acestuia în contestarea unor ordonanțe de urgență la Curtea Constituțională. Totodată, evidențiază numărul în creștere al cazurilor de corupție în rândul judecătorilor și procurorilor anchetate de DNA.

Președintele Iohannis a declarat la prima ședință a CSM că monitorizarea MCV trebuie ridicată.

„Astăzi, aici, declar că a venit momentul, la opt ani de la instaurarea MCV, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea cu care merită și să se constate că acele condiționalități au fost îndeplinite”, a spus Iohannis. Ridicarea MCV, de care a depins, politic, în ultimii ani, calendarul pentru intrarea României în Schengen, este considerată oportună de noul președinte „până la finalul mandatului actualului CSM și al actualului Parlament”, cu condiția ca topate cele trei puteri ale statului „să își dea concursul”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Mihai Neşu, adevărul despre divorţ. Cine a decis, de fapt, separarea, după accident
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Cristina Șișcanu, motivul pentru care nu gătește nimic pentru masa de Paște. Cum își petrece...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Alessandro Volta, inventatorul bateriei electrice