Român arestat în Franța, după ce a înjunghiat mortal un angajat social chiar în fața copilului său de 4 ani

Român arestat în Franța, după ce a înjunghiat mortal un angajat social chiar în fața copilului său de 4 ani
Publicat: 20/03/2015, 11:45

Conform primelor elemente ale anchetei, suspectul l-ar fi ucis pe angajatul social în sediul Serviciului social pentru protecția copilului, situat în apropiere de Palatul Justiției, la Nantes.

Românul se afla împreună cu partenera sa și cu fetița lor în vârstă de patru ani la o întâlnire cu angajatul social, moment în care l-a atacat pe acesta cu un cuțit și i-a tăiat carotida, a precizat sursa din cadrul poliției.

Partenera românului s-a speriat și a fugit din clădire, dar acesta a urmărit-o și i-a aplicat două lovituri de cuțit, potrivit sursei citate.

Femeia a fost transportată la spital și a fost supusă unei intervenții chirurgicale, starea sa fiind gravă, a adăugat sursa din poliție.

Suspectul a fost plasat în arest preventiv, după ce a fost imobilizat de clienții care se aflau pe terasa unei cafenele.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce salariu primesc angajații din marile restaurante fast-food în România
×