Prima pagină » Știri externe » Aurescu s-a dus la Londra pentru a vorbi cu englezii despre problema felului în care sunt percepuți românii din Regat

Aurescu s-a dus la Londra pentru a vorbi cu englezii despre problema felului în care sunt percepuți românii din Regat

Aurescu s-a dus la Londra pentru a vorbi cu englezii despre problema felului în care sunt percepuți românii din Regat
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a pus accentul, în cadrul discuțiilor cu omologul britanic, Philip Hammond, pe necesitatea cooperării pentru îmbunătățirea percepției asupra românilor din Marea Britanie, șeful diplomației arătând, în context, că românii din această țară sunt "bine integrați".

Potrivit unui comunicat MAE, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marți, în cadrul vizitei la Londra, o întrevedere cu omologul britanic, Philip Hammond, în care șeful diplomației de la București a pus „un accent aparte pe necesitatea cooperării active a celor două părți pentru îmbunătățirea percepției asupra cetățenilor români care lucrează în Marea Britanie, în continuarea demersului scris din 23 februarie 2014, în urma documentarului produs de Channel 4”.

Bogdan Aurescu a subliniat importanța implicării autorităților britanice, împreună cu cele române, în acest efort.

Cei doi demnitari au convenit ca diplomați din cele două ministere de externe să se întâlnească pentru a stabili un inventar de posibile linii de acțiune pe această temă.

În acest context, Aurescu s-a referit, din nou, la potențialul comunității românești din Marea Britanie, care este un contributor net la economia și viața socio-culturală a țării gazdă, fapt dovedit de statistici și de studii riguroase efectuate în Marea Britanie și la nivelul Comisiei Europene, precizează MAE.

Ministrul de Externe a arătat că românii din Marea Britanie sunt bine integrați, peste 3 din 4 români fiind angajați (rata de angajare fiind în prezent de 77,7%, mai mare decât cea a cetățenilor britanici).

Pe de altă parte, Bogdan Aurescu a propus valorificarea deplină a potențialului oferit de Parteneriatul Strategic în toate domeniile de cooperare. În acest sens, Aurescu a salutat misiunea economică recentă a UK TI (United Kingdom Trade and Investment) cu aproximativ 50 de companii și a exprimat speranța creșterii investițiilor britanice în România.

În privința Republicii Moldova, ambii miniștri au exprimat speranța că autoritățile de la Chișinău vor continua să depună eforturi consecvente în direcția consolidării concrete a parcursului pro-european, a aprofundării reformelor democratice și consolidării instituțiilor statului de drept.

În cadrul vizitei în Marea Britanie, ministrul Afacerilor Externe a participat, marți, ca vorbitor principal, la Conferința Royal United Services Institute (RUSI) privind apărarea împotriva rachetelor balistice.

În discursul său, Bogdan Aurescu a subliniat că dezvoltarea capabilității NATO de apărare împotriva rachetelor balistice este o contribuție substanțială la consolidarea legăturii transatlantice și a capabilităților Aliate.

Totodată, ministrul a subliniat natura exclusiv defensivă a sistemului împotriva rachetelor balistice și utilizarea sa în conformitate cu Carta ONU și dreptul internațional, în scop de legitimă apărare.

În același timp, el a reiterat faptul că orice amenințare cu folosirea forței, în contextul dezvoltării acestui proiect strict defensiv, este „inacceptabilă, fiind contrară principiului fundamental de drept internațional al interzicerii folosirii forței sau amenințării cu forța, care este o normă imperativă a dreptului internațional”, se arată în comunicatul MAE.

De asemenea, Aurescu a arătat că scutul antirachetă nu încalcă Tratatul INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty), având în vedere că prevederile acestuia nu se aplică rachetelor care angajează ținte care nu se găsesc la sol, interceptorii SM-3 (care vor fi amplasați la Deveselu) având ca obiectiv angajarea de ținte aflate în aer, deci nefăcând, pe cale de consecință, obiectul Tratatului INF.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum a reacționat Trump la rapoartele că Rusia oferă Iranului informații pentru a ținti forțele SUA
Digi24
Explozii nucleare, „bebeluși meduză” și „sarcofagul” care se scufundă în ocean. Povestea stranie a celui mai radioactiv paradis insular
Cancan.ro
ALERTĂ alimentară‼️ Vel Pitar retrage două loturi de pâine de pe piață
Prosport.ro
FOTO. Anamaria Prodan a încălzit atmosfera cu apariția în costum de baie, la Predeal, deşi temperatura e cu minus!
Adevarul
„Probabil că va fi numit Al Treilea Război Mondial peste 10 ani”. Ce spune Generalul Ben Hodges despre conflictul din Iran
Mediafax
Poliția Capitalei, după cazul de la „Marius Nasta”: indicii că urma să pună în aplicare amenințările
Click
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Digi24
Trei rachete balistice iraniene, doborâte cu 15 interceptori Patriot. Rusia ar fi arătat Iranulul cum să-și modifice armamentul
Cancan.ro
Predicția îngrijorătoare făcută de 'noul Nostradamus' s-a îndeplinit! Previziunile lui Athos Salomé pentru 2026 😲
Ce se întâmplă doctore
Îl recunoști? Astăzi este unul dintre cei mai îndrăgiți actori, însă drumul lui nu a fost deloc ușor
Ciao.ro
Sunt mame devotate! Ziua de 8 martie o dedicam lor, celor mai puternice femei din showbiz-ul românesc
Promotor.ro
Cum arată Dacia Logan produsă în Iran?
Descopera.ro
Inteligența Artificială a dezvăluit schimbări chimice ascunse în creierul afectat de Alzheimer
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Adam se trezește de dimineața cu o mahmureală groaznică: – Unde sunt coastele mele???
Descopera.ro
Cum se construiește cu adevărat încrederea în sine?