Prima pagină » Magazin » Matematicianul din a cărui viață a fost inspirat filmul „A Beautiful Mind” a fost recompensat cu Abel Prize

Matematicianul din a cărui viață a fost inspirat filmul „A Beautiful Mind” a fost recompensat cu Abel Prize

Anunțul a fost făcut miercuri de Academia Norvegiană de Științe și Litere, ai cărei reprezentanți au spus că John F. Nash Jr. și Louis Nirenberg sunt "doi uriași ai matematicii secolului al XX-lea", informează huffingtonpost.com.

Anunțul a fost făcut miercuri de Academia Norvegiană de Științe și Litere, ai cărei reprezentanți au spus că John F. Nash Jr. și Louis Nirenberg sunt „doi uriași ai matematicii secolului al XX-lea”, informează huffingtonpost.com.

„Acest premiu recompensează contribuțiile lor uluitoare și fundamentale la teoria ecuațiilor nonlineare cu derivate parțiale și la aplicațiile acestora în analiza geometrică”, se afirmă în comunicatul oficial emis de instituția norvegiană.

John F. Nash Jr., în vârstă de 86 de ani, și-a construit o carieră de succes la Universitatea Princeton și la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite. Louis Nirenberg, în vârstă de 90 de ani, a lucrat la Courant Institute of Mathematical Sciences din New York.

John F. Nash Jr. a câștigat și premiul Nobel pentru economie pe anul 1994, cu o lucrare despre teoria jocurilor.

Cei doi savanți, deși nu au colaborat niciodată la o lucrare științifică, au lucrat împreună în mod neoficial în anii ’50, precizează publicația New Scientist.

Filmul „O minte sclipitoare”, inspirat din viața și cariera lui John F. Nash Jr., a primit opt nominalizări la premiile Oscar în 2002. Pelicula a câștigat patru premii Oscar, inclusiv la categoriile „cel mai bun film” și „cel mai bun regizor” (Ron Howard).

Premiul Abel, în valoare de șase milioane de coroane norvegiene (820.000 de dolari), echivalentul distincției Nobel în matematică, va fi înmânat celor doi profesori americani pe 19 mai, la Oslo, de prințul moștenitor Haakon al Norvegiei.

Premiul Abel a fost instituit în 2003, pentru a marca realizările științifice ale matematicianului norvegian Nils Henrik Abel, decedat în 1829, la vârsta de 26 de ani. Deși stins din viață la o vârstă foarte fragedă, Abel este considerat drept unul dintre cei mai mari teoreticieni ai lumii în domeniul matematicii. Guvernul norvegian a înființat un Fond Abel special, de aproape 30 de milioane de euro (200 de milioane coroane norvegiene), care va finanța premiul și activitățile conexe, inclusiv măsuri pentru încurajarea interesului tinerilor pentru matematică.

Premiul Abel este decernat anual, constând într-o sumă ce corespunde celei acordate la premiile Nobel. Deoarece nu există premiul Nobel pentru matematică, comunitatea științifică internațională a salutat cu entuziasm acest nou trofeu. Laureații sunt desemnați de un comitet al Academiei Norvegiane de Știință și Litere, pe baza nominalizărilor realizate de o comisie specială formată din oameni de știință din întreaga lume. Academia este responsabilă pentru toate activitățile care au loc în cadrul Fondului Abel.

În 2014, premiul Abel pentru matematică a fost atribuit profesorului cu dublă cetățenie (americană și rusă) Iakov Sinai.

Recomandarea video

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate oficiale alegeri București 2025. Ciprian Ciucu și Anca Alexandrescu conduc la numărul de voturi
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe