Prima pagină » Știri » Doi muncitori au murit, la Costinești, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Doi muncitori au murit, la Costinești, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Doi muncitori au murit, la Costinești, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei
Doi muncitori au murit, la Costinești, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, echipele de intervenție au fost solicitate, joi, în jurul orei 13.00, în zona Complexului Tineretului din Costinești, pentru salvarea a două persoane peste care s-a surpat un mal de pământ.

La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe, între care una de la SMURD.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, este vorba despre doi muncitori, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, care erau angajați la SC Complex Tineretului București și care săpau un șanț, ajungând la o adâncime de aproximativ patru metri, iar la un moment dat malul de pământ s-a surpat peste ei.

Anchetatorii susțin că acești doi muncitori nu ar fi respectat normele de siguranță și nu ar fi asigurat malul de pământ, astfel încât acesta să nu se prăbușească peste ei.

Acțiunea echipelor de salvare a fost îngreunată de faptul că șanțul era îngust, fiind nevoie de intervenția unui buldo-excavator pentru a mări spațiul respectiv.

După o intervenție de aproximativ trei ore, pompierii au reușit să scoată la suprafață prima victimă, iar după alte două ore au găsit și trupul celui de-al doilea muncitor. Cei doi erau morți, iar intervenția medicilor pentru resuscitarea lor nu a avut succes.

Polițiștii, procurorii și inspectorii ITM au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Unde a fugit iubitul Valentinei, de fapt. Complicele lui Vlad Bălțățeanu le-a spus anchetatorilor planul lui Vlad Bălțățeanu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Mărturisire neașteptată făcută de Cheloo la „Asia Express” despre moartea mamei sale: „A fost decizia ei”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii