Prima pagină » Știri externe » Câte persoane ucide în fiecare zi poliția din SUA, potrivit unei anchete jurnalistice

Câte persoane ucide în fiecare zi poliția din SUA, potrivit unei anchete jurnalistice

Câte persoane ucide în fiecare zi poliția din SUA, potrivit unei anchete jurnalistice
Poliția americană omoară în medie două persoane pe zi, dezvăluie ziarul Washington Post duminică, subliniind că, potrivit datelor pe care le-a colectat, numărul persoanelor împușcate mortal de către forțele de ordine din Statele Unite este de două ori mai mare decât cel prezentat oficial.

Ziarul scrie că în primele cinci luni ale acestui an au fost ucise 385 de persoane, adică peste două pe zi. Numărul victimelor afroamericane este extrem de disproporționat, în special al celor neînarmate, potrivit acestei anchete, relatează BBC News online.

Statisticile oficiale au la bază datele raportate de către agențiile din domeniul aplicării legii. Ele sugerează că aproximativ 400 de persoane au fost ucise anual, începând din 2008 și până în prezent.

Statele Unite s-au confruntat cu o serie de cazuri controversate în care persoane de culoare neînarmate au fost ucise de ofițeri de poliție albi.

Polițiștilor le este permis să folosească forța letală atunci când se tem pentru viața lor sau a altora, în pofida faptului că nu există niciun mijloc sigur de monitorizare a acestor morți prin împușcare.

În schimb Guvernul se bazează pe datele raportate de către cele aproximativ 17.000 de agenții din domeniul aplicării legii. Aceste date nu conțin omorurile considerate că nu este necesar să fie justificate.

The Washington Post scrie că a înregistrat fiecare incident din 2015 în care polițiști au ucis persoane prin împușcare în timp ce-și exercitau atribuțiile, folosind interviuri, informații provenind de la poliție, informații din presa locală și alte surse.

Ziarul a descoperit o rată a uciderilor prin împușcare de aproape 2,6 pe zi în acest an – mai mult decât dublu față de rata de 1,1 pe zi raportată în documentele FBI în ultimul deceniu.

„Aceste împușcări sunt grosolan subraportate”, a declarat pentru ziar Jim Bueermann, un fost șef de poliție, în prezent directorul unui ONG care caută să îmbunătățească aplicarea legii. „Nu vom reduce numărul de omucideri comise de către poliție dacă nu vom începe să colectăm corect aceste informații”, a adăugat el.

Între altele, ancheta ziarului stabilește că au fost omorâți de trei ori mai mulți afroamericani decât albi sau membri ai altor minorități la nivel local sau că cei mai mulți dintre ei erau înarmați, dar unul din șase era neînarmat sau avea asupra sa o jucărie.

Potrivit anchetei au fost uciși 365 de bărbați și 20 de femei, dintre care cei mai mulți (118) făceau parte din grupul de vârstă 25-34 de ani, în timp ce 94 făceau parte din grupul de vârsta 35-44 de ani. De asemenea, au fost uciși opt copii sau tineri cu vârsta sub 18 ani.

În toate cele trei cazuri din 2015 în care ulterior au fost formulate acuzații împotriva ofițerilor de poliție, au apărut înregistrări video în care ofițerii au fost surprinși împușcând un suspect în timpul sau în urma unei urmăriri pe jos.

The Washington Post a publicat ancheta în contextul în care în țară au loc dezbateri foarte aprinse pe tema nivelului violenței în rândul poliției, în special față de comunitățile afroamericane.

Revolte urbane au izbucnit după ce Michael Brown, un afroamerican în vârstă de 18 ani, a fost omorât de un polițist alb la Ferguson, în Missouri. Luna trecută, la Baltimore (Maryland) au avut de asemenea loc revolte, după ce Freddie Gray, un tânăr de culoare în vârstă de 25 de ani, a murit în timp ce se afla în custodia poliției.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Prințul William mărturisește că sănătatea sa mintală s-a deteriorat în perioada în care a fost pilot
Cancan.ro
Cea mai mare reducere de la LIDL. Produsul care costă doar 6.49 lei, începând de astăzi, în toate magazinele din România
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Universul rescrie destine! 3 zodii renasc, începând cu 2 martie
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminații Oase și Maria Pitică, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Power Couple
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Ce elicoptere a pilotat Prințul Andrew și ce misiuni a îndeplinit
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Legătura dintre poluarea aerului și Alzheimer este acum mai clară ca niciodată