Prima pagină » Știri » Motivul incredibil pentru care procesul șefului CJ Harghita a fost amânat. Ce au descoperit polițiștii când au vrut să transporte un inculpat

Motivul incredibil pentru care procesul șefului CJ Harghita a fost amânat. Ce au descoperit polițiștii când au vrut să transporte un inculpat

Motivul incredibil pentru care procesul șefului CJ Harghita a fost amânat. Ce au descoperit polițiștii când au vrut să transporte un inculpat
Procesul în care șeful CJ Harghita, Borboly Csaba, este acuzat de fapte de corupție a fost amânat, marți, la Tribunalul Harghita, întrucât un inculpat nu a putut fi adus la instanță de polițiștii din județul Botoșani, unde locuiește, pe motiv că oamenii legii nu au fonduri pentru combustibil.

La Tribunalul Harghita a fost programat, marți, un termen în dosarul în care președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, este acuzat de fapte de corupție, alături de alte 12 persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre inculpați este Daniel Cristian Mandache, fost angajat la Societatea de Construcții Căi Ferate (SCCF) Iași – Laborator Central, în perioada 2007 – decembrie 2012, în prezent fără ocupație. El locuiește în comuna Vlăsinești, județul Botoșani, și a cerut instanței, în urmă cu mai mult timp, să fie judecat în lipsă, invocând „motive sociale”, mai exact faptul că nu are bani de deplasare.

Astfel, el trebuia să fie adus, marți, în fața instanței de judecată, cu mandat de aducere, însă nu a ajuns la Tribunalul Harghita, deoarece postul de Poliție Vlăsinești, din județul Botoșani, nu a avut combustibil pentru deplasarea acestuia la Miercurea Ciuc.

Atât avocații inculpaților, cât și procurorul au susținut că polițistul care trebuia să pună în executare mandatul de aducere trebuie sancționat, dar judecătorul de caz a decis să verifice, mai întâi, veridicitatea afirmațiilor din procesul-verbal trimis instanței de postul de Poliție Vlăsinești.

„Postul de Poliție Vlăsinești a trimis un proces-verbal în care se arată că nu s-a putut pune în executare mandatul de aducere în lipsa fondurilor pentru asigurarea combustibilului și că Poliția face chetă ca să își desfășoare activitatea, din propriile venituri. Vom trimite o adresă la IPJ Botoșani, să vedem dacă motivul este cel invocat. Și inculpatul putea să depună toate diligențele și să se prezinte în fața instanței”, a spus judecătorul.

Avocatul Sergiu Bogdan, apărătorul lui Borboly Csaba, a afirmat că situația este „foarte ciudată” și că, din punct de vedere legal, „dacă se va confirma că a existat combustibil” pentru transportul inculpatului, „polițistul care nu a executat mandatul va fi, probabil, amendat”.

„Este o situație foarte ciudată într-un stat de drept, în care instanța dispune un lucru și Poliția nu are combustibil pentru așa ceva. Persoana, dacă nu este prezentă, asta e o pierdere procesuală, motiv pentru care instanța, la termenul următor, va lua act de prezența sau nu a acestui inculpat: celebrul Mandache, care generează a șasea sau a șaptea amânare”, a precizat Sergiu Bogdan.

În aceeași ședință de judecată, avocatul unei firme introduse în cauză la un termen anterior a solicitat clarificări de la Parchet în legătură cu fapta pentru care trebuie să răspundă, cerând, la rândul său, amânarea procesului.

„Instanța a dispus, la un termen anterior, introducerea în cauză, ca parte responsabilă civilmente, a unei societăți, dar fără să precizeze Parchetul pentru ce faptă trebuie să răspundă, care este prejudiciul pe care trebuie să-l achite. Ca să poți să-ți faci apărarea, firesc, trebuie să știi despre ce se discută. Este un rechizitoriu complex, cu foarte multe fapte, unele atrag răspunderea, altele nu. Sunt mai multe societăți și instanța, pe bună dreptate, a încuviințat cererea acelei societăți pentru a se clarifica aceste aspecte”, a explicat avocatul Sergiu Bogdan.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 27 octombrie.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a fost trimis în judecată, în 2013, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Târgu Mureș pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, două infracțiuni de fals intelectual și denunțare calomnioasă.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Palffy Domokos, consilier județean în Harghita, administrator de fapt al SC Stravia Group SRL, Sofalvi Laszlo, vicepreședinte al CJ Harghita în perioada 2008- iulie 2012, Csiszer Botond Benedek, director executiv al Direcției Drumuri Județene din cadrul CJ Harghita la data săvârșirii faptelor, Kelemen Csongor, șef serviciu al Direcției Drumuri Județene din cadrul CJ Harghita la data săvârșirii faptelor, Gabor Laszlo, director executiv în cadrul Direcției Economice din CJ Harghita, și Biro Ema, consilier la Direcția Generală Economică din cadrul CJ Harghita.

În același dosar sunt judecați Sajo Tibor, administrator de drept al SC Stravia Group SRL, Imre Madarasz Julia, asociat și administrator la SC Bridge Road Construct SRL Borzont, și Imre Madarasz Attila, director în cadrul SC Bridge Road Construct SRL, Kosa Petru, primar al comunei Mihăileni, județul Harghita, Hargitay Ladislau Gavril, funcționar în cadrul CJ Harghita – Direcția Drumuri Județene în perioada 1997 – ianuarie 2010, în prezent inginer constructor în cadrul SC Stravia Group SRL Goagiu, și Daniel Cristian Mandache, angajat la SCCF Iași – Laborator Central, în perioada 2007 – decembrie 2012.

Potrivit rechizitoriului, în decembrie 2010, Borboly Csaba a dispus în mod nelegal și nejustificat decontarea sumei de 1.888.914,20 de lei în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum județean.

Anchetatorii mai arătau că, în perioada 27-29 decembrie 2010, Borboly Csaba a dispus în mod „nelegal și nejustificat” decontarea sumei de 672.051,59 de lei în favoarea SC Stravia Group SRL și a sumei de 496.632,84 de lei în favoarea constructorului SC Bridge Road Construct SRL, în ambele cazuri pentru materiale lăsate în custodie care nu existau în fapt.

Dosarul a intrat inițial pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, primul termen fiind în 21 octombrie 2013, iar în martie 2014 a fost strămutat la Tribunalul Harghita.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate oficiale alegeri București 2025. Ciprian Ciucu și Anca Alexandrescu conduc la numărul de voturi
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe