Om de afaceri libanez, trimis în judecată pentru un prejudiciu de 25 milioane de euro

Om de afaceri libanez, trimis în judecată pentru un prejudiciu de 25 milioane de euro
Publicat: 04/01/2016, 15:18
Actualizat: 04/01/2016, 15:46

Omul de afaceri libanez Rami Ghaziri, aflat în penitenciar, unde execută o pedeapsă de trei ani de detenție la care a fost condamnat anul trecut pentru cumpărare de influență, a fost trimis în judecată într-un nou dosar în care DNA îl acuză de mai multe infracțiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, potrivit unui comunicat dat publicității, luni, de Direcția Națională Anticorupție, Rami Ghaziri, cetățean francez rezident în România, a fost inculpat pentru infracțiuni de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, și spălare a banilor, în formă continuată, fapte comise în calitate de administrator al mai multor societăți comerciale.

Alături de Ghaziri, au fost trimise în judecată alte zece persoane, pentru infracțiuni economice și constituire de grup infracțional. Astfel, în același dosar au fost trimiși în judecată, în lipsă, Emile George Kharrat, cetățean libanez și român, acuzat de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată și spălare a banilor, în formă continuată, precum și cetățeanul libanez Bou Ezzeedine Maher și românul Burlacu Eduard-Orlando, administratori ai unor firme, acuzați de inițiere a unui grup infracțional organizat și complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Totodată, în același dosar au fost trimiși în judecată un cetățean englez și doi cetățeni sirieni, arestați la domiciliu în alte dosare, și anume: cetățeanul englez rezident în România Mahmoud Sleiman Moubarak, administrator al mai multor firme și sirienii Abdulmounim Alzaid și Hussein Zayed, acuzați de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În același dosar au fost inculpați, în stare de libertate, pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, Emilia Nae, Ionela Alina Marin, Daniel Marian Raicu și Ali Chraif, care are dublă cetățenie, română și libaneză.

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada iulie 2010 – august 2012, Rami Ghaziri, în calitate de administrator al mai multor firme, a constituit alături de Emile George Kharrat, Mahmoud Sleiman Moubarak, Alzaid Abdulmounim și Zayed Hussein pe de o parte, respectiv alături de Kharrat Emile George, Bou Ezzeddine Maher și Burlacu Eduard Orlando, pe de altă parte, două grupuri infracționale organizate în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni de evaziune fiscală.

Membrii celor două grupuri infracționale evidențiau în actele contabile operațiuni comerciale intracomunitare fictive, folosind circuite economice deja formate și societăți comerciale coordonate de membrii grupului, totul având ca scop deducerea ilegală a TVA. Ghaziri și apropiații săi erau ajutați în realizarea activităților infracționale de către inculpații Emilia Nae, Daniel Marian Raicu, Ali Chraif și Ionela Alina Marin.

„În perioada respectivă, inculpatul Ghaziri Rami, alături de inculpatul Kharrat Emile George, a evidențiat în actele contabile a trei societăți comerciale cu profil avicol operațiuni fictive (1.615 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de TVA) către firme de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria. Aceasta a fost posibilă prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 107.153.731 lei, reprezentând TVA dedusă ilegal”, precizează comunicatul DNA.

Anchetatorii mai susțin că, în perioada 17 septembrie 2010 – 12 octombrie 2012, Rami Ghaziri a depus la organele fiscale 54 cereri de rambursare sau compensare de TVA, cereri aferente celor 1.615 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară, pentru care a beneficiat fără drept de suma de 85.993.395 lei.

Totodată, în perioada 26 octombrie 2010 – 29 noiembrie 2012, Ghaziri, alături de Emile George Kharrat, ca urmare a restituirii, de către organele fiscale, în conturile a trei societăți comerciale, a sumei 60.686.821 lei reprezentând TVA rambursată ilegal a introdus acești bani în circuitul economic prin multiple plăți având drept justificare plăți furnizori, restituire credit, consultanță către companii off-shore, achiziții imobiliare supraevaluate de la firme controlate de Ghaziri, în scopul ascunderii originii ilicite a provenienței acesteia.

„În realizarea acestui mecanism infracțional, inculpații Ghaziri Rami și Kharrat Emile George au beneficiat de sprijinul inculpaților Zayed Hussein, Alzaid Abdulmounim, Moubarak Mahmoud Sleiman și Chraif Ali. Acesta din urmă, la data de 26 martie 2012, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, a semnat un contract privind vânzarea, la un preț supraevaluat, a unui teren intravilan în suprafață de 42.000 de metri pătrați, situat în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, către o societate administrată/reprezentată de inculpatul Ghaziri Rami”, menționează procurorii.

DNA arată, de asemenea, că, în perioada 8 iulie 2010 – 6 august 2012, Emilia Nae, angajată ca referent la una dintre firmele administrate de Rami Ghaziri, beneficiind de ajutorul lui Daniel Marian Raicu, a întocmit în fals documentele de transport aferente simulării livrărilor comunitare, în scopul creării aparenței unor tranzacții reale.

Totodată, cei doi s-au asigurat și de procurarea unor documente care să ateste, la un eventual control, deplasarea mijloacelor de transport pe teritoriul Bulgariei, respectiv bonuri privind achitarea taxei de pod, vignete etc, în vederea deducerii ilegale a TVA.

De asemenea, Emilia Nae este suspectată că a ținut legătura cu persoanele interpuse, administratori ai unor societăți de tip fantomă, cărora le-a achitat periodic sume de bani pentru faptul că au acceptat înființarea în numele lor a unor astfel de societăți și au păstrat confidențialitatea adevăratului rol îndeplinit de aceștia, mijlocind, totodată, relațiile dintre membrii grupului, în ceea ce privește situația exactă a operațiunilor intracomunitare simulate.

Alina Ionela Marin este acuzată că, în perioada 8 iulie 2010 – 30 iunie 2012, în calitate de reprezentant legal al unei firme, a evidențiat în actele contabile ale acesteia operațiuni fictive, respectiv 213 facturi false, privind livrări intracomunitare de mărfuri nepurtătoare de TVA către societăți comerciale de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria, prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe firme fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 15.926.386 lei reprezentând TVA dedusă ilegal.

În perioada 15 februarie 2011 – 8 august 2012, Ionela Alina Marin a depus fără drept la organele fiscale opt cereri privind rambursarea sau compensarea de TVA, cereri aferente celor 213 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară, pentru care a beneficiat fără drept de suma de 8.315.267 lei reprezentând TVA rambursată sau compensată ilegal.

La data de 8 martie 2013, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale, Ionela Alina Marin a declarat în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea sediului social al firmei pe care o reprezenta. Ea este, de asemenea, acuzată că la data de 15 decembrie 2010 a semnat, fără a deține vreo calitate în cadrul societății off-shore Davana Holding Panama, un contract de consultanță și asistență managerială, încheiat între această firmă și una din firmele administrată de Rami Ghaziri, cunoscând atât faptul că este vorba despre un contract fictiv,cât și destinația ulterioară a sumelor de bani.

În baza acestui contract, în perioada 22 decembrie 2010 – 23 august 2013, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani rezultate din evaziune fiscală, Marin Ionela Alina a efectuat plăți cu titlu de avans achiziție echipamente în contul Davana Holdings SA Panama, în valoare totală de 7.312.781,85 lei.

Procurorii DNA Ploiești, care au instrumentat acest dosar, au calculat un prejudiciu total cauzat bugetului statului de 107.153.731 lei (25.035.918 euro).

Anchetatorii au pus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile și au poprit banii din conturile lui Rami Ghaziri, instituind de asemenea sechestru asupra părților sociale deținute de Ghaziri și Kharrat la mai multe societăți comerciale.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Dâmbovița.

În vara anului trecut, Rami Ghaziri a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru cumpărare de influență în dosarul în care au fost condamnați fosta procuroare Angela Nicolae pentru trafic de influență și fiul acesteia, Daniel Nicolae, pentru complicitate la această infracțiune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
Revenire de senzație pentru Chefi. Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au început
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani