Ce a declarat vicepreședintele CNA cu privire la legea ce interzice reclama la medicamente

Ce a declarat vicepreședintele CNA cu privire la legea ce interzice reclama la medicamente
Publicat: 10/01/2016, 09:45
Actualizat: 11/01/2016, 09:36

„CNA i-a scris președintelui României faptul că legea excede prevederile Directivei Serviciilor Media Audiovizuale, la care România este membră și care permite publicitatea la medicamentele fără rețetă. Această lege ar crea o discriminare și o concurență neloială între posturile de radio și televiziune românești și cele străine, în sensul că publicul ar putea vedea publicitate la medicamentele fără rețetă pe posturile străine, care sunt retransmise la noi, și nu ar putea vedea același lucru pe posturile românești. În aceste condiții, piața națională de medicamente s-ar orienta către posturile străine, ceea ce ar conduce la o pagubă financiară pentru posturile TV și radio românești. Legea ar fi în același timp în conflict cu legislația europeană, pentru că ar limita libera circulație a produselor și serviciilor”, a precizat Răsvan Popescu, vicepreședintele CNA, sâmbătă, pentru MEDIAFAX.

Reacția lui Răsvan Popescu vine după ce, pe 15 decembrie 2015, Consiliul Național al Audiovizualului a decis să transmită o scrisoare președintelui Klaus Iohannis prin care a solicitat șefului statului să nu promulge legea prin care este interzisă difuzarea la televiziune și radio a publicității pentru medicamente.

Decizia a fost luată atunci de CNA la propunerea lui Lorand Turos, cu unanimitatea voturilor membrilor Consiliului prezenți la respectiva ședință (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea).

Lorand Turos a amintit atunci că membrii Consiliului Național al Audiovizualului au avizat negativ acest proiect de lege, care a fost însă adoptat de camera decizională, Senatul, pe 14 decembrie.

Pe de altă parte, Răsvan Popescu a făcut aceste afirmații, sâmbătă, în contextul în care președintele Klaus Iohannis a solicitat, în aceeași zi, reexaminarea legii prin care publicitatea explicită la televizor și la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripție medicală, afirmând că legea contravine directivelor europene.

În cererea de reexaminare, Klaus Iohannis arată că există directive europene cu privire la publicitatea la medicamente, care au fost transpuse și în legislația națională, astfel încât „în această materie statele membre nu pot adopta norme mai restrictive și nici norme cu un conținut diferit”. Președintele susține că măsurile din lege sunt „în dezacord” cu reglementarea europeană și intră în categoria măsurilor care nu pot fi permise statelor membre în cadrul marjei privind nivelul de armonizare cu legislația europeană.

„Este de observat că actuala formă a Legii audiovizualului este corelată cu regimul juridic al publicității pentru medicamente, astfel cum este acesta reglementat în Directiva 2001/83/CE și în Legea nr. 95/2006, în sensul că sunt interzise doar comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor și tratamentelor medicale disponibile numai pe bază de prescripție medicală”, se arată în cererea de reexaminare.

Șeful statului afirmă că Parlamentul a preluat modelul european, interzicând total publicitatea la medicamentele care se eliberează cu prescripție medicală sau care conțin substanțe definite ca stupefiante sau psihotrope de către convențiile internaționale, astfel încât Legislativul nu mai poate veni acum cu alte propuneri.

Pe de altă parte, președintele critică și caracterul discriminatoriu al legii, având în vedere că permite publicitatea la medicamente prin alte modalități decât în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune.

În ceea ce privește interzicerea reclamelor la farmacii, Iohannis critică tot caracterul discriminatoriu al prevederilor, având în vedere că publicitatea rămâne posibilă în alte medii decât cele audiovizuale.

Publicitatea explicită la televizor și la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii, la medicamente eliberate fără prescripție medicală, cu aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului, potrivit unui proiect de lege votat pe 14 decembrie de Senat, în calitate de cameră decizională.

Propunerea legislativă, adoptată în plen cu 100 de voturi „pentru” și șapte voturi „împotrivă”, a primit raport comun de respingere de la Comisia pentru cultură și Comisa pentru sănătate publică pentru că inițiativa „impune restricții excesive și nejustificate care încalcă dispozițiile constituționale și, pe de altă parte, contravine unor directive europene”.

Proiectul de lege, inițiat de senatorul UDMR Alexandru Vegh, stipulează că „pot face obiectul publicității destinate publicului larg, pe altă cale decât prin programe de televiziune/radiodifuziune, acele medicamente care prin compoziția și obiectivul lor sunt destinate și concepute pentru a fi utilizate fără intervenția unui medic în ceea ce privește diagnosticul, prescrierea sau urmărirea tratamentului, la nevoie cu recomandarea farmacistului.”

De asemena, inițiativa legislativă mai prevede interzicerea publicității pentru farmacii la televizor sau radio de natură a „induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum și publicitatea mascată la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente”.

Potrivit proiectului de lege, sunt interzise inclusiv comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor și tratamentelor medicale.

„Se interzice plasarea de țigări ori alte produse din tutun sau de produse ale unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse, precum și plasarea de produse sau tratamente medicale”, se arată în proiectul de act normativ.

Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților și are caracter organic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
S-A DAT ORDIN pentru toată Europa. Decizia intră în vigoare chiar de astăzi, 7 MAI
Se strică vremea în România. Vor fi furtuni și chiar lapoviță
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Kim Jong Un a primit „cadou” de ziua sa jurăminte de loialitate de la nord-coreeni