Prima pagină » Magazin » Actrița Dorina Chiriac: „Nu ajungi bine pentru că ai fost bătut și umilit când erai mic!”

Actrița Dorina Chiriac: „Nu ajungi bine pentru că ai fost bătut și umilit când erai mic!”

Actrița Dorina Chiriac: „Nu ajungi bine pentru că ai fost bătut și umilit când erai mic!
Dorina Chiriac condamnă educația prin bătaie. Actrița publică pe pagina sa de socializare o confesiune emoționantă despre obstacolele pe care a fost nevoită să le înfrunte în viață pentru a-și găsi drumul.

„Habar n-am dacă am ajuns eu bine sau nu. Nu-mi pun problema. Am alte probleme. De fapt, mi-e rău destul de des. Dar știu că nu sunt un caz special. Destul de des îmi e și bine.

Nu există stare continuă de bine. Cum nu există nici un rău continuu. Nici o situație bună la care ai ajuns nu e lipsită de rele care vin și pleacă și lasă urme-n binele la care zici că ai ajuns.

După cum bine observați, exact acum inventez apa caldă. Ai mei părinți nu m-au bătut și nu m-au umilit. Dar n-o să uit o palmă primită pe obraz de la învățătoare, faptul c-am așteptat să primesc lovitură cu linia la palmă la rând cu alți copii, felul în care-mi ciocănea cu degetul în cap învățătoarea în timp ce eu scriam după dictare, și umilirea-n fața clasei când m-am urcat cu picioarele pe vasul de wc murdar, fără colac, ca să fac pipi (cum bine mă-nvățase mama) și m-a surprins femeia de servici și m-a târât la-nvățătoare.

Nu. Nici violența și nici umilința nu îți clădesc rezistența la mizeriile vieții. Ba ți-o clatină.

Nu ajungi bine pentru că ai fost bătut și umilit când erai mic. Ai ajuns bine cu toate că ai fost violentat. Nu datorită violenței îndurate ajungi puternic, ci datorită încrederii cu care ai fost investit pe drum de niște oameni, întâmplări și conjuncturi.

Sigur ai fi ajuns și mai departe dacă nu ai fi fost violentat”, scrie Dorina Chiriac pe Facebook.

Actrița își amintește cum a fost îndemnată să-și lovească copilul. „Sonia mea avea 4 ani. Am ieșit la plimbare-n Herăstrău. Și nu ne-am înțeles asupra momentului când ar putea să mănânce înghețată. A început să țipe și să bată din picioare. S-a tăvălit pe jos. I-am spus că aștept să se liniștească să putem vorbi. Țipa. Era duminică și parcul era plin de lume. Sonia țipa. Pe marginea aleii, pe-un scăunel, stătea un bărbat cu un cântar în față. Știți voi, 50 de bani o cântărire.

Bărbatul se uită deranjat la Sonia și-mi strigă printre oameni: „Da’ dați-i, doamnă, două zdravene la spate, să se învețe minte!”. Îl localizez cu ochi de oțel brusc și-i strig, tot printre oameni: „Dumneata ai fost bătut când erai mic?” „Da!”-îmi răspunde cu mândrie. „Și-acuma ți se pare că ai ajuns om de afaceri?” Știu, dacă ne aflam la teatru, erau aplauze. Lumea din parc a râs. Stați liniștiți, Sonia s-a liniștit curând. Dar aflase deja abrupt că poți să fii lovit ca răspuns la o acțiune. Încă nu înțelege. Nici mama ei nu înțelege încă. Eu am și-acum o strângere-n stomac când am de-a face cu autorități, cu șefi, oficialități. Uite, abia după ce-am devenit eu mamă s-a domolit emoția care mă gâtuia-n tramvai când urcau controlorii, deși aveam bilet!

Și-acuma am o tresărire când sunt chemată la direcție la teatru, deși directorul îmi e prieten și coleg, și e artist, și eu nu am făcut nimic. Încrederea. Încrederea în sine nu se clădește nicidecum pe frică. Tocmai am inventat apa călâie, știu”, spune Dorina Chiriac.

Actrița de la Teatrul de Comedie îl dă ca exemplu și pe Horațiu Mălăele, care a avut de suferit din cauza ”tratamentului” pe care i-l aplicau colegii și profesorii. „Horațiu Mălăele. E un artist-școală. Îl urmăresc. Învăț. Cu el, din el și de la el. Îl iubesc și-l admir. Inteligență, uriaș talent, studiu continuu, neobosită căutare de sine, de expresie în artă, raport permanent la valorile culturii și filozofiei universale, om drag mie.

Horațiu povestea odată copiilor de la Școala Step by Step, văzându-le desenele: „Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit „prostu’ clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic.

Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns, și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: <>. Iar eu am început să fiu”.

Horațiu Mălăele este unul dintre cei mai frumoși oameni pe care îi știu.

La ora asta este cel mai bine cotat actor român”, notează Dorina Chiriac pe pagina sa de socializare.

Simona Tudorache

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...