Prima pagină » Știri » Senatoarea PNL Doina Tudor, reținută de DNA

Senatoarea PNL Doina Tudor, reținută de DNA

Senatoarea PNL Doina Tudor, reținută de DNA
Doina Tudor, senator PNL, a fost reținută, joi, de procurorii DNA pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzată de complicitate la infracțiunea de luare de mită.

Senatorii au avizat favorabil miercuri cererea procurorilor DNA privind reținerea și arestarea senatoarei Doina Tudor, cu 61 de voturi „pentru” și 57 „împotrivă”. După aflarea deciziei, senatoarea a declarat că nu a fost deloc surprinsă, pentru că se aștepta. „Am bagajul făcut”, a spus aceasta.

În fața colegilor senatori Doina Tudor a pledat nevinovată și a menționat că este vizată de acuzații false care coincid cu cea mai urâtă perioadă din viața sa, timp în care a fost înșelată și în care a divorțat de soțul său.

„Afirm cu responsabilitate și tărie că acuzele care mi se aduc sunt profund nefondate și nereale. Calitatea mea nu este de inculpat, ci de nevinovat, târât într-o mocirlă greu de anticipat. Din păcate, trebuie să retrăiesc momente dintr-o perioadă foarte grea pentru mine. (…) Perioada pentru care îmi sunt aduse aceste acuze coincide cu cel mai cumplit moment din viața mea personală, despărțirea de soțul meu, Daniel Tudor”, a spus Doina Tudor în plenul Senatului.

Senatoarea le-a expus pe scurt colegilor motivele despărțirii de soțul său și le-a povestit desfășurarea evenimentelor, pentru a ajunge la concluzia că „o femeie rănită și părăsită” nu ar putea să fie complicea fostului soț. Doina Tudor a spus și că, în afara unui „denunț mincinos”, nu există nicio probă care să-i dovedească vinovăția.

„Sub nicio formă nu cred că reprezint un pericol public iminent și imediat, așa cum se arată în referatul DNA”, a mai spus senatoarea. „Eu nu vă spun ce să alegeți sau cum să votați, dar sper că va fi calea corectă”, și-a încheiat Tudor discursul în fața colegilor senatori.

Acuzațiile din dosar sunt bazate pe denunțul unei singure persoane, Marian Ovidiu, care are și calitate de inculpat, a explicat ea în fața senatorilor.

De asemenea, senatorul a explicat că se afla în divorț în perioada despre care se face referire în dosar și că nu putea să intermedieze mita pentru fostul soț, care are și el calitate de inculpat în dosar.
Tudor a mai spus că nu se afla în țară atunci, aducând probe în acest sens biletele de avion și viza pentru SUA.

Dosarul senatorului PNL conține 3 volume. În fața senatorilor juriști, senatorul PNL a invocat ”relațiile deteriorate” cu soțul său la acea dată, iar avocații săi au susținut că procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate nu susțin remiterea sumei de 200.000 de euro.

Ea le-a spus membrilor Comisiei juridice că la data invocată de procurori pentru complicitate de luarea de mită era plecată în SUA, având anumite probleme medicale. Ea a prezentat Comisiei juridice certificate de la medic specialist în acest sens. ”(Doina Tudor, n.r.) își motivează problemele medicale prin însuși faptul că relațiile cu soțul erau grav afectate, astfel încât, pe un interval de timp de un an și jumătate, chiar de la începutul anului 2013, a avut depresii și, prin urmare, a fost nevoită să urmeze tratamente medicale puternice”, se arată în raport.

Datele din dosar arată că în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct „pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
Luca Niculescu vrea să schimbe harta administrativă a României. Ce greșeli trebuie să evite Guvernul
Mediafax
Taxele, marea necunoscută a anului viitor. Ce anunță noul premier despre banii românilor
Click
Cum arată acum Cornelius Roșiianu, prezentatorul „Telejurnalului” de la TVR din perioada comunistă: „Iute la mânie, tipicar și neîndurător cu nemunca”
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Primul mesaj din partea familiei lui Kim Jong-un, după ce s-a spus că ar fi în comă. Ce zice sora lui
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute