Prima pagină » Știri externe » Cel puțin 14 răniți, după ce un tren de pasageri a deraiat în statul american California

Cel puțin 14 răniți, după ce un tren de pasageri a deraiat în statul american California

Cel puțin 14 răniți, după ce un tren de pasageri a deraiat în statul american California
Cel puțin 14 persoane au fost rănite în statul american California, după ce un tren de pasageri a deraiat în cursul nopții de luni spre marți și un vagon a căzut într-un râu din apropiere, informează agenția de presă AP.

Mai multe persoane au căzut în râul plin de curenți, ceea ce a îngreunat misiunea echipelor de intervenție, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliție din Comitatul Alameda, J.D. Nelson.

Departamentul de pompieri din comitatul Alameda a declarat că toți cei care se aflau în vagonul pe jumătate scufundat în râu au fost evacuați. Dintre aceștia, patru sunt grav răniți, iar alți zece au răni minore.

Trenul, aparținând companiei Altamont Corridor Express, efectua o cursă zilnică de la San Jose (vest) la Stockton (est). În apropiere de Sunol, o zonă rurală din Alameda aflată la peste 70 de kilometri est de San Francisco, a deraiat de pe șine.

La bordul trenului se aflau 214 pasageri, potrivit KCBS.

În momentul incidentului, în zonă se înregistraseră ploi masive.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
O furtună solară ucigașă de acum 800 de ani, descoperită în arbori antici