Prima pagină » Știri externe » Avioane militare ruse, la un pas de tragedie. Amenințarea SUA pentru Rusia

Avioane militare ruse, la un pas de tragedie. Amenințarea SUA pentru Rusia

Avioane militare ruse, la un pas de tragedie. Amenințarea SUA pentru Rusia
Avioane militare ruse, la un pas de tragedie. Amenințarea SUA pentru Rusia

„Conform procedurilor militare, incidentele (din Marea Baltică – n.red.) riscau să conducă la doborârea avioanelor ruse”, a declarat John Kerry pentru ediția spaniolă a postului CNN.

Comunitatea internațională și Rusia „trebuie să înțeleagă că este vorba de incidente grave”, a atras atenția șeful diplomației Statelor Unite.

Întrebat de ce nu au fost doborâte avioanele ruse care au creat incidentele din Marea Baltică, un oficial din cadrul Pentagonului a precizat că „rușii erau periculoși, dar nu au demonstrat intenții ostile, iar aparatele nu erau dotate cu armament”.

În urmă cu câteva zile, un avion de vânătoare rus s-a apropiat foarte mult de o aeronavă de recunoaștere americană, deasupra Mării Baltice, anunță Departamentul american al Apărării. Incidentul intervine după ce două avioane militare ruse s-au apropiat în mod agresiv, cu o săptămână înainte, de distrugătorul american USS Donald Cook, tot în Marea Baltică.

Alianța Nord-Atlantică a exprimat preocupare privind aceste incidente, condamnând atitudinea Rusiei și cerând evitarea „situațiilor periculoase”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”