Prima pagină » Știri politice » Cătălin Cherecheș rămâne în arest preventiv

Cătălin Cherecheș rămâne în arest preventiv

Cătălin Cherecheș rămâne în arest preventiv
Curtea de Apel Cluj a menținut măsura arestării preventive în cazul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, avocații săi anunțând că vor încerca alte forme de atac după ce au contestat interceptările din dosar făcute cu telefonul denunțătorului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondată, contestația la măsura arestării preventive, ceea ce înseamnă că primarul Cătălin Cherecheș rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Noi vom formula în cel mai scurt timp o cerere de revocare a măsurii, care se va judeca la Tribunalul Cluj. În acest moment, după decizia Curții de Apel Cluj s-a definitivat propunerea de arestare preventivă, această măsură fiind, de acum, definitivă”, a spus Geanina Cuc, unul dintre avocații lui Cătălin Cherecheș.

Reprezentanții Curții de Apel Cluj au declarat la rândul lor că decizia instanței este definitivă, primarul Cătălin Cherecheș fiind obligat și la plata unor cheltuieli judiciare avansate de stat în sumă de 200 de lei.

Un alt avocat al primarului de Baia Mare, Mihai Pop Cerneanu, a declarat la rândul său că în acest caz există multe lucruri discutabile. „Noutatea acestei cauze constă în faptul că s-a procedat la efectuarea unor înregistrări după depunerea unui denunț cu telefonul proprietatea denunțătorului, în mod clandestin și ocult. Potrivit legii, există proceduri care trebuie respectate, există metode speciale de anchetare în astfel de cazuri și nu se poate recurge la interceptări în clandestinitate. Aceste chestiuni sunt interzise de instanțele europene, practica se numește privatizarea muncii de urmărire penală și este interzisă”, a spus acesta.

Avocatul a susținut că trebuia solicitat mandat de interceptare de la judecător.

„Așa denunțătorul a înregistrat ce a vrut, când a vrut și le-a livrat periodic înregistrările celor de la DNA Cluj. Nu se poate face justiție în astfel de mod. Lupta împotriva corupției este una instituționalizată și nu se poate desfășura decât într-un cadru legal și potrivit legii”, a subliniat Mihai Pop Cerneanu.

Cătălin Cherecheș a declarat, la rândul său, la ieșirea din sală, înainte de aflarea hotărârii Curții de Apel Cluj, că miercuri dimineață, cu siguranță, „vom ciocni un ou”.

Tribunalul Cluj a decis, miercurea trecută, arestarea preventivă a lui Cherecheș pe o perioadă de 30 de zile pentru luare de mită în formă continuată. În ciuda acestei situații, Cherecheș poate candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Baia Mare după ce Tribunalul Maramureș a emis o hotărâre în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scenariu de coșmar! Băncile se pregătesc pentru dezastrul provocat de inteligența artificială
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Volvo renunță la 2.500 de angajați după ce anul trecut a redus alte 3.000 de posturi
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic