Trei lucruri care au lipsit în campania electorală. „Am ajuns în piață și au zis că a venit ANAF-ul”

Trei lucruri care au lipsit în campania electorală. „Am ajuns în piață și au zis că a venit ANAF-ul
Publicat: 04/06/2016, 11:58

Ce a lipsit în această campanie? Legea referitoare la campania electorală a interzis competitorilor politici să utilizeze în campania electorală bannere, mesh-uri, panouri publicitare, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule.

În al doilea rând, candidații nu au putut recurge nici la achiziționarea, oferirea sau distribuirea, în mod direct sau indirect, a pixurilor, a cănilor, a ceasurilor, a tricourilor, a jachetelor, a gecilor, a impermeabilelor, a pelerinelor, a vestelor, a șepcilor, a căciulilor, a fularelor, a sacoșelor, a pungilor, a umbrelelor, a găleților, a brichetelor, a chibriturilor, a produselor alimentare, a produselor alcoolice, a țigărilor și a altor produse asemănătoare. În aceste condiții, una dintre principalele ”arme” din campanie a rămas distribuirea de ajutoare alimentare de către primarii în funcție, fapt care nu a fost declarat ilegal.

În al treilea rând și cel mai important, au lipsit candidații puternici și dezbaterea reală. La București, care dă tonul cu cei 10% dintre electorii di întreaga țară, „lupta” s-a dat între candidații de pe locurile doi și trei în sondaje, Nicușor Dan, de la Uniunea Salvați Bucureștiul, și Cătălin Predoiu, de la PNL. Plecată din poll position, PSD-ista Gabriela Firea și-a conservat poziția, evitând dezbaterile televizate cu contracandidații și preferând aparițiile în media prietenă.

Alegerile locale de duminică sunt primele la care cheltuielile electorale ale competitorilor electorali vor fi rambursate de la bugetul statului.

Candidați confundați cu inspectorii ANAF

Vicepreședintele PNL Raluca Turcan a fost de părere că aceste prevederi au avut consecințe pozitive. ”Chiar dacă nu s-a văzut foarte mult pe ecrane, cine a dorit să ajungă la oameni a putut să o facă, în mod direct, cu informații, fără pomeni și cadouri. Din perspectiva banilor cheltuiți, este prima campanie în care candidații nu au mai simțit presiunea costurilor enorme ca în trecut”, a concluzionat ea.

Pe de altă parte, președintele UNPR, Valeriu Steriu, a explicat că interdicția de a purta haine cu însemnele partidului a produs situații hilare. ”Eram într-un județ, în țară, și am decis alături de candidații locali să mergem într-o piață. Prima reacție a oamenilor de acolo a fost să-și strângă tarabele, au crezut că vine ANAF-ul”, a povestit Steriu la Brăila dezavantajele interdicției de a purta tricouri cu sigla partidului. ”Avem o lege electorală greșită, ce a fost scrisă cu dedicație pentru primarii în funcție, de către partidele mari”, a concluzionat succesorul lui Gabriel Oprea.

Deputatul Elena Udrea a afirmat că ”aproape” nu a știut că a fost campanie electorală. Ea spune că scopul legii care nu mai permite decât un tip de afișe și flyere a fost bun – controlarea cheltuielilor, dar că a dus la consecințe ”perverse”. ”Un dezinteres total al cetățenilor față de alegeri, chiar fiind vorba de alegerea primarilor, ceea ce va face ca prezența la urne să fie foarte redusă. Apoi, o piedică în reformarea partidelor și în promovarea oamenilor noi in politică, pentru că este foarte greu să iți faci notorietate în condițiile date. De aceea vor câștiga tot partidele și politicienii vechi, cunoscuți”, a fost ”diagnosticul” ei.

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a respins criticile de acest tip. ”S-a spus că această campanie electorală a fost ternă, anostă, dar eu apreciez că a fost una decentă, în care competitorii electorali au înțeles să respecte noile reguli introduse prin Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniei electorale”, a declarat ea.

Ultima zi de campanie în Capitală: ”Geek is chic”

Cum campania electorală în audio-vizual s-a încheiat vineri dimineață la ora 7,00, candidații s-au axat vineri pe online sau pe întâlniri cu alegătorii.

În ultima săptămână de campanie candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a fugit de orice confruntare cu contracandidații sau întâlnire cu presa, linie pe care a păstrat-o și în ultima zi de campanie. Ea a ales să se concentreze pe probleme punctuale, astfel că vineri a postat o transmisiune live de la noul spital de copii „Victor Gomoiu”.

Inundațiile au fost tema folosită cu predilecție de social-democrați vineri. ”Îmi pare foarte rău pentru ceea ce se întâmplă în zonele inundate”, a afirmat și Gabriela Firea, care a promis că va strânge cele necesare pentru sinistrați.

Pe ultima sută de metri, candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, s-a ”reinventat”, postând pe Facebook un video numit ”Autorecenzie Predoiu”.

Candidatul liberal a vrut să arate că are simțul umorului și dărâme astfel câteva ”mituri” despre el – că este ”peltic”, ”tocilar”, că nu a ajuns premier și că este pe locul patru în sondaje. ”Geek is chic. M-au complimentat că sunt al patrulea candidat. Hai, mă? Urma scapă turma. (…) Mi-au reproșat că nu am ajuns premier. Lasă, mă, că l-am avut trei ani pe Mickey Mouse!”, au fost răspunsurile lui Predoiu, care în finalul materialului video a rugat-o pe Gabi să-i comande un taxi (referire la acuzațiile pe care i le-a adus soțului Gabrielei Firea-n.r.).

Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a postat pe Facebook un video însoțit de mesajul ”Duminică votăm împotriva corupției din partide. Alegeți singurii adversari ai PSD, votați împotriva blatului PNL-PSD”. Materialul video prezintă candidații propuși de PNL la Primăria Capitalei: Cristian Bușoi despre care afirmă că s-a folosit de tragedia de la Colectiv, pe Ludovic Orban la DNA, pe Marian Munteanu acuzat de fascism și pe Cătălin Predoiu care, clipului USB, prezintă sondaje de opinie inexistente și ”sub masca ipocrită a politeții și a curtoaziei sărută mâna dușmanului”, Gabriela Firea, în platourile Antenei 3.

”Dacă așa arată lupta PNL împotriva PSD mai bine alegi luptători adevărați”, a conchis Nicușor Dan.

Candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, nu a postat postat pe Facebook nicio înregistrare, prezentând doar câteva poze făcute în Piața Romană, unde a vorbit cu bucureștenii și a distribuit ziare de campanie.

În vreme ce copreședinții PNL au încercat să convingă online-ul că liberalii au înțeles cerințele străzii, candidatul PNL la funcția de edil al sectorului 4, Răzvan Sava, și-a încheiat campania așa cum a început – braț la braț cu Piedone.

”Așa cum Piedone susține omul Răzvan Sava, vă îndemn să aveți încredere și să îl susțineți pentru funcția de primar al sectorului 4”, se arată într-un clip de campanie publicat pe pagina de Facebook a lui Piedone. Răzvan Sava este susținut în materialul video de actrițele Stela Popescu și Rodica Popescu Bitănescu (susținătoare declarată a candidatului PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea), aceasta din urmă afirmând că ”pe lângă calitățile de om gospodar și inteligent, Ioan Răzvan Sava este un bărbat tânăr, frumos și cu carismă”.

Promisiunile electorale au ”curs” și ele în cursul zilei de vineri pe Facebook. Marian Vanghelie, de pildă, a anunțat că programul de ajutoare sociale va fi reluat din 10 iunie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc,...
Mare problemă pe litoralul românesc. Deschiderea sezonului, în pericol
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?