Prima pagină » Știri politice » Cătălin Cherecheș rămâne în arest

Cătălin Cherecheș rămâne în arest

Cătălin Cherecheș rămâne în arest
Tribunalul Maramureș a respins, marți, cererea lui Cătălin Cherecheș de eliberare sub control judiciar pe cauțiune, primarul reales al municipiului Baia Mare fiind în arest preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, județul Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Maramureș transmis, marți, Cătălin Cherecheș are drept de contestație a deciziei în 48 de ore de la pronunțare.

„Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul având ca obiect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune formulată de inculpatul Cherecheș Cătălin, s-au dispus următoarele: respinge ca nefiind îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune formulată de inculpatul Cherecheș Cătălin, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla. Cu drept de contestație în 48 de ore de la pronunțare”, se arată în documentul citat.

Cătălin Cherecheș a fost arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată de Tribunalul Cluj în 27 aprilie pe o perioadă de 30 de zile, iar Curtea de Apel Cluj a menținut această hotărâre. Tribunalul Maramureș a prelungit, în 24 mai, arestul preventiv al acestuia. Cherecheș se află la Penitenciarul Gherla, județul Cluj.

Acesta a fost reales, duminică, în funcția de primar al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli