Prima pagină » Știri » Sindicaliștii Sanitas suspendă temporar greva din spitale

Sindicaliștii Sanitas suspendă temporar greva din spitale

Sindicaliștii Sanitas suspendă temporar greva din spitale
Prim-vicepreședintele Sanitas, Marius Sepi, a anunțat, marți, suspendarea temporară a grevei din spitale în contextul în care a primit angajamentul parlamentarilor că, luni dimineață, se va întruni plenul Camerei Deputaților și se vor vota amendamentele aduse la Legea de adoptare a OUG 20/2016 privind majorările salariale. Marius Sepi a precizat că speră ca cei care s-au angajat că vor rezolva inechitățile la ordonanța 20 se vor ține de cuvânt.

Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, s-a declarat satisfăcut că deputații din comisiile de specialitate, la care au participat PSD, ALDE și minoritățile, au votat în totalitate amendamentele Federației Sanitas. În acest context, Marius Sepi a precizat că greva din sănătate va fi reluată dacă legea nu va fi votată, luni, de plen în forma agreată în cadrul ședinței comisiilor reunite.

”Ținând cont de faptul că întâmplător sau nu astăzi s-a declanșat codul roșu pentru cutremur toate unitățile sanitate sunt implicate (…), fiind solidari și cu suferințele prin care din păcate au trebuit să treacă pacienții români în aceste două zile de grevă generală și având angajamentul ferm al tuturor parlamentarilor cu care am vorbit că luni dimineață se va întruni plenul care va vota și va valida amendamentele Federației Sanitas, consultându-mă cu comitetul de grevă sunt în măsură să vă spun că în acest moment suspendăm temporar acțiunile de protest până la o dată pe care o vom comunica, în cazul în care luni nu vom avea răspunsul care ni s-a promis în plenul Parlamentului”, a precizat Sepi la finalul ședinței comisiiilor reunite de muncă și buget, potrivit Mediafax.

Comisiile de muncă și buget din Camera Deputaților au adoptat, marți, raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016 prin care se acordă mai multe majorări salariale în sănătate, dar și în educație, adăugând noi categorii de beneficiari. În ceea ce privește majorările din sănătate, deputații din comisiile sus-menționate au aprobat plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum și majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.

Ministerul Sănătății contestă protestele în instanță

Pe de altă parte, Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că a atacat în instanță greva declanșată de Sanitas, urmând ca judecătorii să stabilească dacă aceasta a fost legală sau nu.

„Ministerul Sănătății a depus astăzi, 1 noiembrie 2016, acțiunea prin care solicită instanței să constate că demersul sindical al Federației SANITAS nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă.Reamintim faptul că acte normative în vigoare stabilesc condițiile clare în care poate fi declanșat un conflict de muncă și în care pot fi solicitate majorări salariale. În acest caz: -solicitările SANITAS, care ar duce la majorări salariale pentru anumite categorii de personal, încalcă Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010;declanșarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social – nr.62/2011”, se arată într-un comunicat de presă.

Reprezentanții ministerului susțin că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se putea declanșa doar în situația în care angajatorul sau organizația patronală refuza să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condițiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, dacă angajatorul/organizația patronală nu accepta revendicările salariaților (în procesul negocierii contractului colectiv) sau dacă părțile nu ajungeau la o înțelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor, Federația SANITAS „nefiind în niciuna dintre aceste situații”.

În jur de 80.000 de cadre medicale dar și personalul tehnic (TESA), membri ai sindicatului Sanitas au declanșat greva generală, câteva zeci dintre ei adunându-se, luni dimineața și marți dimineață, în fața Spitalului Floreasca.

„Sunt de 40 de ani infiermieră în spitalul de Urgență Floreasca și am un salariu de 1.200 de lei. Vreau ca sporurile de vechime să fie plătite, orele suplimentare să fie platite, iar munca noastră să fie respectată. Avem medici buni, cinste lor, dar cine e în umbra medicului? Asistentii, brancardierul, lăcătușul mecanic, gunoierul, spălătoria, bucătăria, muncitorul necalificat, lor nu li s-a dat niciodată nimic în plus”, a declarat Violeta Ghiță, infirmieră la Spitalul Floreasca.

„După tăierea salariului Guvernului Boc, salariile noastre au ajuns la 800-1.000 de lei. De 16 ani lucrez la Spitalul Floreasca, sunt lăcătuș mecanic iar salariul meu, cu toate sporurile, este de 1.500 de lei. Vrem ca parlamentarii să se gândeasca și la faptul că nu sunt suficiente locuri de muncă, nu avem cum să ne luam concedii pentru că nu are cine să ne înlocuiască”, a susținut un alt protestatar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria? 7 rețete rapide și ieftine
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Rusia vorbește despre „începutul unui război real”. Expert: Moscova testează limitele Occidentului prin tactica „feliei de salam”
Mediafax
„Nimeni nu este pregătit”. Avertismentul șefului OpenAI despre ce urmează cu AI
Click
Are 60 de ani și și-a „reparat” metabolismul cu 7 schimbări simple. Prima nu are legătură cu mâncarea
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Ce se întâmplă doctore
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
O femeie a fost găsită în viață după 10 zile printre ruinele din Nepal
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!