Cea mai frecventă formă de cancer ovarian. Cum se depistează și care este tratamentul optim

Cea mai frecventă formă de cancer ovarian. Cum se depistează și care este tratamentul optim
Publicat: 18/09/2017, 12:47

Există mai multe tipuri de cancer ovarian. Cel mai frecvent este „cancerul ovarian epitelial”, iar celelalte tipuri de cancer ovarian sunt foarte rare. Incidența cancerului ovarian epitelial la femei este de aproape 1 la 55 de femei.

În ceea ce privește depistarea precoce a acestui tip de cancer, medicul oncoloc Sadi Kerem Okutur susține că acesta este pasul către reușita tratamentului și vindecarea maladiei. „Cancerul ovarian este un cancer care poate fi tratat atunci când diagnosticul este precoce. Cu toate acestea, deoarece în stadiile incipiente, boala nu provoacă nici un simptom, diagnosticul este pus când boala este avansată. Din acest motiv, se observă că ratele de mortalitate în cazul cancerelor ovariene sunt mai mari decât în cazul tuturor celorlalte forme de cancer ale organelor de reproducere. La o clasificare a bolilor de cancer care provoacă decesul la femei, cancerul ovarian se află pe locul patru”, explică doctorul oncolog.

Cu toate acestea, diagnosticarea din timp a cancerului ovarian este foarte dificilă.

„Cancerul poate avansa foarte mult până la apariția primelor simptome. Pacientele pot acuza balonare, senzație de gaze, disconfort în jumătatea inferioară a abdomenului, scăderea poftei de mâncare sau senzația de plenitudine. Indigestia, greața, pierderea în greutate pot atrage atenția. Tumora crescută poate apăsa pe organele vecine provocând nevoia de a urina frecvent. Mai rar, pot apărea sângerări vaginale. Acumularea de lichide în abdomen poate duce la balonare, iar acumularea de lichide în lobii pulmonari poate duce la dificultăți de respirație”, explică medicul.

În ceea ce privește testele de diagnosticare, medicul susține că pacienta este consultată după efectuarea anamnezei. Acest consult se efectuează de către un medic „ginecolog-obstetrician”. În plus se examinează ovarele prin ecografie, iar suplimentar se verifică prezența în sânge a markerului CA-125, care are relevanță majoră în diagnosticul cancerului ovarian. Totuși, acest market poate crește și în cazul unor boli benigne ale ovarului.

„Diagnosticul de cancer se pune în urma examinării de către un „patolog” a unei mostre de țesut prelevată prin „biopsie” din ovar sau, în cazul pacienților cu lichid acumulat în abdomen, a mostrei de lichid. Intervenția chirurgicală pentru prelevarea biopsiei din zonele suspecte prin deschiderea abdomenului se numește „laparotomie”. Mostre prelevată se examinează de către patolog în timpul operației. Dacă această mostră primește diagnosticul de „cancer”, se continuă operația. În timpul operației, în funcție de decizia chirurgului se îndepărtează uterul, trompele uterine, ovarele, peritoneul. În plus, se prelevează mostre din diafragmă, celelalte organe, ganglionii limfatici din vecinătate și lichidul abdominal pentru a se finaliza „stadializarea chirurgicală”, toate aceste mostre fiind examinare de către patolog. Este foarte importantă determinarea gradului de răspândire a bolii în organism în tratament și monitorizare”, explică medicul Sadi Kerem Okutur.

Gradul de răspândire a boli în organism, vârsta și starea generală a pacientului influențează modul în care este tratată. Tratamentul clasic al cancerului este intervenția chirurgicală și ulterior chimioterapia. În unele cazuri, pentru a răspunde plângerilor pacientului, se aplică de asemenea radioterapia (terapia cu fascicul).

„În cazul abordării chirurgicale, se poate face fie operația de „histerectomie”, fie o operație denumită „salpingo-ooforectomie bilaterală”, în care o dată cu uterul se îndepărtează și cele două ovare sau, în cazurile în care operația necesară nu se poate face pentru că boala este foarte răspândită, se face intervenția denumită „debulking”, pentru îndepărtarea unei părți cât mai mari din țesutul tumoral. Dacă s-a putut pune diagnosticul înainte de laparotomie și tumora nu poate fi îndepărtată complet chirurgical, înainte de intervenție se aplică un tratament medicamentos pentru reducerea tumorii și abia după aceea ce procedează la intervenția chirurgicală. În cazuri rare, dacă boala a cuprins un singur ovar, iar pacienta este la o vârstă tânără și dorește să nască, se îndepărtează numai ovarul afectat”, spune medicul.

După operație, administrarea medicamentelor anti-cancerigene este denumită chimioterapie. Această terapie poate fi aplicată prin administrarea medicamentelor pe cale orală, intravenoasă sau intra-abdominală, prin perfuzie cu ser și medicament. Chimioterapia se efectuează în general în ambulatoriu. Nu este necesară internarea în spital. Există anumite medicamente de susținere pentru eliminare senzației de greață și a vărsăturilor ce apar în funcție de medicamentele administrate prin chimioterapie. Efectele adverse ale chimioterapiei asupra celulelor sanguine și a organelor se monitorizează prin analize de sânge efectuate regulat.

Extrem de importantă este monitorizarea pacientelor după tratament. Timp de doi ani, pacienții vin la control fizic o dată la trei luni, ocazie cu care se determină și markerul CA-125 iar în caz de nevoie se fac radiografii pulmonare și tomografii abdominale. În următorii trei ani aceste controale se fac o dată la șase luni, iar apoi anual.

În cazul cancerului s-a demonstrat că 1 din 10 cazuri are la bază existența factorilor ereditari. Astfel, potrivit medicului, cercetările genetice efectuate cu privire la cancerele frecvent întâlnite au constatat existența unor modificări genetice dobândite în timpul vieții în cazul unor pacienți. Aceste modificări din zona genetică denumite oncogene apar în celulele somatice și nu se moștenesc de către alte persoane din familie. Cu toate acestea, persoanele la care se observă astfel de modificări dezvoltă diverse forme de cancer. În zilele noastre, s-a constatat că în 10% din cazurile de cancer la sân, ovare, colon sau col uterin sunt cauzate de mutații generice cunoscute.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Președintele Klaus Iohannis se pensionează! Câți bani va primi liderul țării după 42 de ani...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?