Prima pagină » Știri » Accident cu șase victime la Brașov. Ce au descoperit polițiștii la fața locului

Accident cu șase victime la Brașov. Ce au descoperit polițiștii la fața locului

Accident cu șase victime la Brașov. Ce au descoperit polițiștii la fața locului
Detalii pe gândul

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, Ionuț Marin, a confirmat pentru MEDIAFAX că se fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea accidentului și că inclusiv colegul său, ofițerul Ioan-Cristin Gojnea, a fost audiat în acest caz.

„Confirmăm că este vorba despre comisarul-șef Ion Cristin Gojnea. Se fac cercetări ca în cazul oricărei persoane normale pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului si dispunerii măsurilor legale. Considerăm că a fost un accident ușor, lucru care va fi stabilt de anchetatori în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimelor acestui eveniment rutier”, a declarat Ionuț Marin, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor, din primele cercetări, accidentul s-a produs din cauza unuia dintre șoferi care nu a oprit în intersecția marcată cu semn de circulație, în condițiile în care semaforele nu erau funcționale.

„Din primele informații, un autoturism care se deplasa pe strada Castanilor înspre 15 Noiembrie nu ar fi oprit la indicatorul Stop instalat în intersecție, semaforul nu ar fi fost funcțional și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe 15 Noiembrie în direcția Steagul. Unul dintre autovehicule ar fi fost proiectat în niște pietoni care traversau strada”, a declarat Ionuț Marin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Anchetatorii, sub coordonarea unui procuror, continuă cercetările pentru stabilirea condițiilor exacte în care a avut loc evenimentul rutier.

Șase persoane, între care doi copii, au ajuns la spital, joi seară, după ce două mașini s-au ciocnit într-o intersecție din Brașov, iar unul dintre vehicule a fost proiectat într-un grup de pietoni care traversau pe zebră, doi dintre ei fiind răniți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!