Prima pagină » Știri » Când va fi gata noua lege a pensiilor. „Decizia luată este să se facă atâtea simulări cât este nevoie”

Când va fi gata noua lege a pensiilor. „Decizia luată este să se facă atâtea simulări cât este nevoie”

Când va fi gata noua lege a pensiilor. „Decizia luată este să se facă atâtea simulări cât este nevoie
Detalii pe gândul

„Eu cred că, într-o lună, în maxim două luni, Guvernul, Coaliția va prezenta public care este forma acestui proiect de lege, după care să înceapă procedurile de transparență, de dezbatere și întâlniri ale Ministerului Muncii, ale președinților de comisii de specialitate din Parlament cu organizațiile de pensionari, cu alte structuri din societatea civilă, pentru ca atunci când vom intra în procedura parlamentară, lucrurile să nu treneze foarte mult”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, la RTV, precizând că noua lege va îndrepta „niște nedreptăți îngrozitoare”.

Liviu Dragnea afirmat că trebuie găsit cel mai bun calendar pentru astfel încât acest „efort financiar, destul de mare, dar necesar” să poată fi susținut.

„Nu vrem să scădem pensiile, dimpotrivă, și atunci este nevoie pentru a îndrepta aceste lucruri de o sumă, nu mică, și se lucrează în aceste zile, în această perioadă, la variante prin care să se găsească sustenabilitatea și, ca să vorbesc mai pe românește, care este cel mai bun calendar și cea mai bună dată de la care să înceapă să intre în vigoare legea și eșalonarea pe an în așa fel încât să poată fi posibil să fie susținut acest efort financiar, care este destul de mare, dar care este necesar”, a spus Dragnea.

Dragnea a precizat că întârzierea proiectul de lege nu a fost pus în dezbatere publică până acum pentru că s-a decis să fie făcute simulările privind punerea în practică a noii legi.

„Decizia luată este să se facă atâtea simulări cât este nevoie pentru ca proiectul o dată prezentat, pe de o parte să fie ușor să fie înțeles, iar pe de altă parte să aibă toată lumea garanția că va putea fi susținută, nu numai de acest guvern, ci și de către guvernele viitoare, pentru că nu te poți juca cu sistemul de pensii”, a precizat liderul PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor