Dacă tinerii tac, vor striga pietrele

În Piața Sfântului Petru, ieri, la Floriile catolice, Papa a invocat bucuria poporului la intrarea Mântuitorului în Ierusalim și, după numai o săptămână, trădarea mulțimii. (Nici o schimbare în năravurile omenești, după mai bine de două milenii – „capabili să iubim mult, dar și să urâm mult, capabili de jertfe prețioase, dar și să ne spălăm pe mâini la momentul potrivit, capabili de fidelități, dar și de mari abandonări”).

Ce s-a petrecut între „Osana!” la „Răstignește-L!”?

„(…) strigătul celui căruia nu-i tremură glasul pentru a urla: . Nu este un strigăt spontan, ci unul construit din dispreț, calomnie, provocare de mărturii false (…). E glasul celui care manipulează realitatea, imaginând  o versiune în folos propriu, și n-are probleme să-i înfunde pe alții pentru a se descurca (…). E strigătul celui care n-are scrupule să caute mijloacele pentru a se întări pe sine și a reduce la tăcere glasurile disonante. E strigătul care se naște din denaturarea realității și zugrăvirea ei astfel încât ajunge să deformeze chipul lui Isus, făcându-L să apară ca un răufăcător. E glasul celui care vrea să-și apere propria poziție, discreditându-L cu deosebire pe cel care nu se poate apăra. E strigătul plăsmuit de uneltirile autosuficienței, orgoliului și mândriei, care decretează: „Răstignește-L, răstignește-L!”.

FOTO-VIDEO Aeroportul Otopeni se extinde. Cum va arăta noul terminal de milioane de euro și când va fi gata

09:59

FLASH NEWS Iranul respinge implicarea Franței în Strâmtoarea Ormuz: „Vom face singuri operațiunile de deminare”

09:44

Și iată cum, în cele din urmă, e redusă la tăcere sărbătoarea poporului, e demolată speranța, sunt ucise visele, suprimată bucuria. Finalmente, inima împietrește, se răcește milostenia. E strigătul acelui care vrea să adoarmă solidaritatea, să stingă idealurile, să facă insensibilă privirea. Strigătul care vrea să șteargă empatia, acel , empatia care este slăbiciunea lui Dumnezeu.

În fața tuturor acestor glasuri care urlă, cel mai bun antidot e să privim crucea lui Crstos și să ne lăsăm în voia ultimului Său strigăt. Cristos a murit strigându-Și iubirea față de fiecare dintre noi. Față de tineri și bătrâni, de sfinți și de păcătoși, de cei din timpul Său și din timpul nostru. Pe crucea Sa am fost mântuiți, pentru ca nimeni să nu stingă bucuria Evangheliei, pentru ca nimeni să nu rămână departe de privirea milostivă a Tatălui. A privi crucea înseamnă a ne lăsa influențați în prioritățile, alegerile și acțiunile noastre. Înseamnă a pune în discuție sensibilitatea noastră față de cel care trece printr-un moment de dificultate. Frați și surori, ce vede inima noastră? Isus continuă să fie motiv de bucurie și de slavă în inima noastră ori ne rușinăm de prioritățile Sale față de cei păcătoși, de cei din urmă, de cei uitați?

Și în ce vă privește, dragi tineri, bucuria pe care Isus o trezește în voi e pentru unii motiv de deranj, chiar de iritare, altminteri  un tânăr bucuros e greu de manipulat. Un tânăr bucuros e greu de manipulat!

Există însă, în ziua aceasta, posibilitatea unui al treilea strigăt: . A-i reduce la tăcere pe tineri este o ispită care a existat mereu. Fariseii înșiși se leagă de Isus și Îi cer să-i calmeze și să-i facă să stea liniștiți.

Sunt multe modalități de a-i face pe tineri tăcuți și invizibili. Multe moduri de a-i anestezia și de a-i adormi, ca să nu facă gălăgie, ca să nu-și pună întrebări și să nu se pună în discuție – . Sunt multe modalități de a-i face să stea liniștiți, ca să nu se implice, iar visurile lor să piardă din altitudine și să devină fantasmagorii mediocre, meschine, triste (…).

Dragi tineri, vouă vă revine decizia de a striga, vă revine vouă să vă decideți pentru de duminică, ca să nu cădeți în acel de vineri… De voi depinde să nu stați liniștiți. Dacă alții tac, dacă noi, bătrâni și responsabili – de atâtea ori corupți – stăm liniștiți, dacă lumea tace și își pierde bucuria, vă întreb: voi veți striga? Vă rog să vă decideți, înainte  să strige pietrele”.