Prima pagină » Știri » Inspecția Judiciară cere MONITORIZAREA PERIODICĂ a dosarelor vechi din cadrul DNA

Inspecția Judiciară cere MONITORIZAREA PERIODICĂ a dosarelor vechi din cadrul DNA

Inspecția Judiciară cere MONITORIZAREA PERIODICĂ a dosarelor vechi din cadrul DNA
Inspecția Judiciară cere MONITORIZAREA PERIODICĂ a dosarelor vechi din cadrul DNA

O echipă a Inspecției Judiciare a efectuat, în perioada 16-20 aprilie, un control la Direcția Națională Anticorupție (DNA), ce a vizat verificarea modului în care au fost remediate deficiențele constatate la nivelul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, ca urmare a verficărilor efectuate cu ocazia controlului de fond din anul 2017.

În cadrul raportului întocmit în urma acestui control, sunt incluse modul de remediere a deficiențelor constatate la verificarea de anul trecut, situația cauzelor repartizate de la alți procurori, stadiul dosarelor în lucru, dar și propuneri.

În concluziile raportului, se arată că, „în ceea ce privește situația dosarelor mai vechi de un an de la prima sesizare, se reține că numărul acestei categorii se dosare a scăzut, de șla 724 la data de 25 august 2017, la 547 la data de 11 mai 2018″.

„S-a reținut preocuparea conducerii Secției de combatere a infracțiunilor asimilate și a Direcției Naționale Anticorupție, precum și a procurorilor din cadrul secției, cu privire la reducerea stocului de dosare vechi. Cauzele care au condus la nesoluționarea acestor dosare în intervale de timp mai mici sunt atât de natură obiectivă: durata mare de efectuare a constatărilor sau expertizelor, întârzierea efectuării actelor solicitate prin comisii rogatorii, sustragerea persoanelor cercetate de la urmărirea penală etc., cât și de natură subiectivă; în acest sens, au fost constatate aspecte de natură disciplinară, în cazuri ce au fost detaliate anterior, generate de întârzierea nejustificată, în mod repetat, a soluționării unor dosare. Există dosare vechi în lucru, în care cercetările penale au fost efectuate relativ ritmic însă există și cauze în care, invocându-se complexitatea cauzei sau volumul de activitate, nu au fost administrate probatorii”, se arată în raportul Inspecției Judiciare.

De asemenea, inspectorii au verificat și situația dosarelor de care s-au ocupat foștii procurori DNA, Doru Florin Țuluș și Mihaiela Moraru Iorga.

Cu privire e la situația dosarelor redistribuite ulterior revocării din funcție a procurorului Doru Florin Țuluș, inspectorii au constatat că acestea au fost repartizate imediat după predarea acestora, procurorilor din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; din cele 64 dosare, 19 au fost soluționate cu clasare și 2 au fost declinate; în aceste cauze au fost efectuate cercetări relativ ritmic, în funcție de volumul de activitate și de prioritizarea cauzelor a căror soluționare impunea urgență.

De asemenea, în privința cauzelor care au fost instrumentate de Mihaiela Iorga, echipa Inspecției Judiciare a reținut că dosarele au fost repartizate după mai mult de două luni de la predarea acestora, procurorilor din cadrul ambelor secții de urmărire penală din cadrul direcției dar și la Serviciul Teritorial Ploiești. Din cele 107 dosare, au fost soluționate 27, iar în aceste cauze au fost efectuate cercetări relativ ritmic, în funcție de volumul de activitate și de prioritizarea cauzelor a căror soluționare impunea urgență.

„La nivelul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în 25 cauze au fost pronunțate soluții de clasare, prin rechizitoriu sau ordonanță, în care au fost dispuse măsuri de supraveghere tehnică. Măsurile au fost comunicate persoanelor vizate în termenul prevăzut de lege, conform adreselor de comunicare atașate dosarelor verificate, care au fost prezentate inspectorilor”, mai spune raportul Inspecției Judiciare.

Propunerea echipei Inspecției Judiciare în urma controlului este monitorizarea în continuare a cauzelor vechi: „Monitorizarea cauzelor mai vechi de 1 an de la prima sesizare la nivelul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. Verificările vor fi efectuate de către procurori anume desemnați din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, semestrial, informarea întocmită ca urmare a verificărilor urmând a fi transmisă Inspecției Judiciare”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți dintre angajații români suferă de burnout? Numărul este îngrijorător!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!