Prima pagină » Știri » ÎCCJ răspunde criticilor privind condamnarea lui Liviu Dragnea

ÎCCJ răspunde criticilor privind condamnarea lui Liviu Dragnea

ÎCCJ răspunde criticilor privind condamnarea lui Liviu Dragnea
ÎCCJ răspunde criticilor privind condamnarea lui Liviu Dragnea

„Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Prin urmare, respectarea Constituției și a principiului separației puterilor în stat impune ca justiția să se realizeze numai în sala de judecată și numai în baza dispozițiilor constituționale ale legii. Derularea procedurilor judiciare într-un stat de drept presupune faptul că judecătorii sunt singurii în măsură să se pronunțe asupra temeiniciei unei acuzații, în baza probelor aflate la dosar, dar și faptul că orice analiză asupra celor statuate în primă instanță nu poate fi realizată decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. De aceea, membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menținută sau nu în căile de atac și nici nu au competența legală de a constata că aplicarea legii este sub influența arbitrariului, toate aceste competențe aparținând instanțelor de control judiciar sau Inspecției Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârșit o abatere disciplinară”, au precizat magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), printr-un comunicat de presă.

Sursa citată mai subliniază că instanța supremă a apreciat, întotdeauna, libertatea de exprimare, însă reamintește faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO, acest drept nu are caracter absolut nici măcar atunci când este vorba de justiție.

„De aceea, a susține că Înalta Curte a încălcat deciziile Curții Constituționale înainte de a cunoaște conținutul și raționamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în nici un fel la corecta informare a publicului și este de natură a arunca îndoiala și neîncrederea asupra actului de justiție. Apreciem îndemnul la cumpătare, dar ne îndoim de sinceritatea unui astfel de demers atunci când el este dublat de afirmații potrivit cărora este evident că hotărârile au fost politizate sau reprezintă un răspuns vindicativ la presiunea străzii. Cumpătarea, atunci când este vorba de hotărâri judecătorești, presupune cunoașterea aprofundată a procedurilor judiciare, dar, mai ales, a motivării hotărârii judecătorești în discuție”, mai arată judecătorii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut