Prima pagină » Știri politice » Luați micul cu MUȘTAR, să uitați de CENTENAR! Lozinci în VERSURI la moțiunea împotriva lui George Ivașcu

Luați micul cu MUȘTAR, să uitați de CENTENAR! Lozinci în VERSURI la moțiunea împotriva lui George Ivașcu

Luați micul cu MUȘTAR, să uitați de CENTENAR! Lozinci în VERSURI la moțiunea împotriva lui George Ivașcu
Moțiune simplă împotriva ministrului Culturii. Interpelări în versuri, bășcălie și absenteism în Camera Deputaților. Vezi circul în care s-a transformat dezbaterea unei moțiuni serioase

Moțiunea simplă împotriva ministrului Culturii, George Ivașcu, a fost dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaților, pe fondul unui absenteism masiv al deputaților. Dezbaterea a adus în plen aproximativ 130 de deputați, adică mai puțin de jumătate dintre total.

În documentul dezbătut, intitulat pompos „PSD îngroapă cultura chiar în anul celebrării Centenarului”, deputații din Opoziție îl acuzau pe ministru, printre altele, de nerealizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia și de faptul că operele lui Costantin Brâncuși erau să fie distruse în totalitate și Ivașcu nu ia măsuri.

„Conform statisticilor, România are rata cea mai mare de distrugere și neglijare a patrimoniului din Europa, putându-ne compara cu țările care sunt în stare de război!”, se arată în text.

Pe parcursul celor aproximativ 45 de minute în care ministrul a citit discursul de pe foaie, cvasi-majoritatea deputaților, atât din coaliția PSD-ALDE, cât și din opoziție, au ales să-și consulte tabletele personale sau să răsfoiască hârtii aduse de consilieri. Fostul premier Mihai Tudose a făcut chiar un mic tur printre băncile deputaților și s-a întreținut, atât cu liberalii, cât și cu social-democrații. Deputatul PNL Dumitru Oprea și-a adus o carte din care a citit minute în șir. Liderul USR Dan Barna a stat aproape pe tot parcursul discursului lui Ivașcu cu spatele la ministru și a discutat cu un coleg de partid.

Unii deputați s-au plimbat cu telefonul la ureche prin plen, în timp ce alții au șușotit non-stop cu colegul de bancă. La finalul discursului, Ivașcu a primit aplauze anemice de la maximum 20 deputați PSD care au sesizat că ministrul și-a încheiat alocuțiunea, restul fiind implicați în alte activități în timpul ședinței.

Ivașcu le-a spus deputaților că nu a politizat Centenarul – „Nu mi-am dorit un Centenar de sânga sau de dreapta” – și că nu s-a implicat în manifestările de sărbătorire a momentului „deși sunt un om de scenă și un profesionist al spectacolului”.

Deputatul PSD Beatrice Tudor i-a acuzat pe liberali, de la tribuna plenului, că depășesc toate limitele bunului simț, când folosesc numele lui Brâncuși în lupta politică. „Cred că marele sculptor s-ar întoarce în mormânt, dacă ar vedea că numele său și operele sale sunt folosite pe post de muniție politică”, a spus Tudor.

În replică, liberalii i-au transmis lui Ivașcu un slogan.

„Domnule ministru, vă spun eu care este sloganul pe care îl vântură toți cei care participă la nenumăratele manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Ar trebui să îl înregistrați la OSIM: „Luați micul cu muștar, să uitați de Centenar„. Ăsta este sloganul care este vehiculat la ora actuală în toată România”, a spus deputatul PNL Gigel Știrbu.

Deputatul PMP Emil Pașcan i s-a adresat și el, lui Ivașcu, tot în rime.

„Dragi colegi, încep cu două versuri: „Vai de-al nostru Centenar, numai jale și amar„. Despre ce Centenar vorbim, oameni buni?”, a declamat Pașcan.

Ședința s-a întrerupt fără ca ministrul să mai ia cuvântul, așa cum se obișnuiește la moțiunile simple, când demnitarii răspund întrebărilor grupurilor parlamentare. Președintele de ședință, deputatul PSD Eugen Nicolicea, l-a sfătuit pe Ivașcu să nu mai vină la pupitru, pentru că opoziția a creat „o atmosferă care nu ține de parlamentarism” când i-a cerut demisia și a confundat moțiunea cu interpelările.

„Domnule ministru, vă dau un sfat, în calitate de coleg, să nu dați niciun răspuns,” i s-a adresat Nicolicea lui Ivașcu.

Ministrul Culturii, care s-a șters energic cu batista pe frunte în timpul ședinței, nu a reacționat.

„Nu țineți cont de sfatul lui Nicolicea!”, i-au strigat din bănci deputații PNL.

După închiderea dezbaterii, ministrul Culturii a ieșit pe o ușă laterală din plenul Camerei Deputaților și i-a evitat, astfel, pe jurnaliștii care îl așteptau la declarații. În urma lui, deputații din Opoziție strigau: „Du-te acasă!”. Deputații vor vota moțiunea în plenul de miercuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară