Prima pagină » Știri » Pensionarii din Galați au stat toată noaptea ÎN GER ca să prindă BILETE la Revelion. ÎMBULZEALA și CERTURILE nu au lipsit

Pensionarii din Galați au stat toată noaptea ÎN GER ca să prindă BILETE la Revelion. ÎMBULZEALA și CERTURILE nu au lipsit

Video. „Românii nu se înghesuie unde e scump". Zeci de pensionari au ieșit pe frig și au stat ore în șir la coadă ca să prindă bilete pentru Revelionul organizat de Primărie. Vezi ce incidente au avut loc

Primii pensionari au venit și au format o coadă în fața Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” la miezul nopții. Ei au făcut liste, astfel încât, când s-au deschis casele de bilete, să se respecte ordinea sosirii la coadă. Până dimineața rândul a tot crescut și peste o sută de pensionari au petrecut noaptea pe trotuarul din fața teatrului gălățean.

Ca să nu se plictisească și să treacă timpul mai ușor, oamenii s-au ținut de glume. „Așteptăm să luăm și noi bilete, să mergem ca pensionarii la petrecere. Așa, cu noaptea în cap, ce să facem? Nu avem somn, venim aici. Nu e foarte frig, este acceptabil. Eu am venit de la 5.30. La pensia noastră ne bucurăm că e ieftin, nouă ne place, ne distrăm”, a spus Lucia Prișan.

Cei care au venit de la miezul nopții s-au mai odihnit în mașini. „De la ora 1.00 noaptea am venit, am mai stat în mașină, am mai ieșit afară, dar vremea a fost numai bună de stat. A venit lumea spre ziuă, dar eu de la ora 1.00, dânsul de la ora 12.00. Pentru distracție facem orice”, a spus un alt pensionar.

Unii pensionari au venit la coadă, nu singuri, ci împreună cu rudele și au spus că au fost atrași de prețul ieftin al biletelor.

„Românii nu se înghesuie unde e scump. Se duc acolo unde e ieftin. Asta ne oferă statul român. Decât să stai acasă, cu banii ăștia mergem la petrecerea organizată de Primărie. Eu am venit pe la 5.30. Am soția la rând și o verișoară. Noi am zis că ne ducem dimineața, să nu stăm ca nebunii acolo. Când am venit aici era la 60 și ceva numărul. Vă dați seama, a venit lumea de la 3.00, de la 2.00. De ce? Că e mai ieftin”, a declarat un bărbat.

Zeci de pensionari au stat noaptea la coadă pentru bilete la Revelionul organizat de Primăria Galați

Casele de bilete s-au deschis la ora 8.00 și tot atunci au apărut și incidentele. Câteva persoane au încercat să se bage în față, iar cei care au petrecut noaptea în stradă s-au revoltat și au chemat o patrulă a Poliției Locale.

„Haide doamnă, nu vă îmbulziți…. Mergeți afară că nu sunteți pe listă. Înapoi. Ușor, ușor… stop… Dar nu vedeți că mă împinge din lateral. Spune domnule mai tare că nu auzim nimic”, s-a auzit dimineață, în fața teatrului din Galați.

Au putut să cumpere bilete persoanele cu pensii nu mai mari de valoarea salariului minim pe economie. Doritorii au prezentat copii ale cuponului de pensie și ale cărții de identitate, iar o persoană a putut obține doar două bilete. Prețul biletului pentru o persoană este de 80 de lei, iar numărul de locuri la petrecerea de la Patinoarul artificial din Galați va fi de 1.150, conform regulamentului stabilit de Primăria Galați.

Zeci de pensionari au stat noaptea la coadă pentru bilete la Revelionul organizat de Primăria Galați

Evenimentul va avea loc la Patinoarul artificial Dunărea Galați, iar intrarea la petrecere se va face începând cu ora 20.00. În noaptea dintre ani, persoanele care vor participa la Revelionul Pensionarilor se vor bucura de mai multe momente artistice. Organizatorii au pregătit un program artistic care va cuprinde un spectacol susținut de Formația Meteor din Iași, colinde, obiceiuri și tradiții de Anul Nou.

Revelionul pensionarilor este organizat în fiecare an de Primăria Galați care suportă o mare parte din cheltuielile cu masa, personalul și artiștii participanți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia