Prima pagină » Puterea Gândului » Marx, Cioloș și dexul în grup

Marx, Cioloș și dexul în grup

Marx, Cioloș și dexul în grup
Dacă ar fi citit cărțile lui Yuval Noah Harari, Oanei-Maria Bogdan i-ar fi venit inima la loc. Lelia Munteanu, despre devălmășia care-i transcende pe Marx, pe Cioloș și dexul în grup

Oana-Maria Bogdan a deschis cărțile lui Yuval Noah Harari, un autor la modă, și a căzut pe gânduri, înainte să apuce președintele partidului Plus s-o prindă.

Zic „a deschis cărțile” pentru că, dacă le citea până la bibliografie, i-ar mai fi venit inima la loc. Profetul laic al secolului XXI, profesor de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, e un personaj farmecător, un Coelho al științelor umaniste, un popularizator de forță.

„Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului” se citește pe nerăsuflate. Amenințările care ne pasc, între care „dataismul” („un sistem unic de procesare a datelor, ale cărui cipuri sunt indivizii umani”), te pot aduce în starea să desființezi agricultura, să nu mai domesticești animale, să renunți la proprietăți (oameni noi în paleolitic).

Ce zice, printre altele, Harari? Că, după ce le-a făcut pe toate, Homo sapiens e pe cale să se transforme în Homo deus, de îndată ce-și va atinge noile ținte: nemurirea, fericirea, îndumnezeirea.

„În secolul XX, PIB-ul pe cap de locuitor a constituit probabil etalonul suprem pentru evaluarea succesului național.(…) Însă astăzi, gânditorii, politicienii și chiar economiștii îndeamnă la suplimentarea sau chiar înlocuirea PIB-ului cu FIB-ul, Fericirea Internă Brută.(…) Acest tip de logică ar putea determina omenirea să facă din fericire al doilea mare obiectiv în secolul XXI”.

Fiecare cu fericirea lui. Unii și-o găsesc cu o pizza în fața televizorului, doamna Bogdan – într-o devălmășie care-i transcende pe Marx, pe Cioloș și dexul în grup.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli