Prima pagină » Știri externe » Theresa May a cerut formal amânarea Brexit până pe 30 iunie/ UE vrea data de 23 mai

Theresa May a cerut formal amânarea Brexit până pe 30 iunie/ UE vrea data de 23 mai

Theresa May a cerut formal amânarea Brexit până pe 30 iunie/ UE vrea data de 23 mai
Premierul Theresa May a anunțat miercuri că a solicitat formal amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie, prin prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 30 al Tratatului comunitar, informează Sky News.
Theresa May a susținut la Londra că nu ar fi corect ca Marea Britanie să participe la scrutinul europarlamentar programat în perioada 23-26 mai.
 
Premierul Marii Britanii a transmis că i-a solicitat formal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE până pe 30 iunie. „În calitatea de prim-ministru, nu sunt pregătită să amân Brexit mai târziu de 30 iunie”, a afirmat Theresa May.
 
Surse: UE vrea data de 23 mai
 
Donald Tusk, președintele Consiliului European, a confirmat miercuri primirea unei scrisori formale privind amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar, conform unor surse de la Bruxelles, liderii europeni nu sunt dispuși să accepte prelungirea negocierilor după data de 23 mai.
 
Donald Tusk, președintele Consiliului European, a confirmat miercuri primirea unei scrisori formale privind amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar, conform unor surse de la Bruxelles, liderii europeni nu sunt dispuși să accepte prelungirea negocierilor după data de 23 mai.
 
Biroul lui Donald Tusk a confirmat că a primit o cerere formală din partea premierului Theresa May.
 
Oficiali din cadrul Comisiei Europene au declarat sub protecția anonimatului pentru agenția de presă Reuters că liderii Uniunii Europene vor stabili la summitul Consiliului European dacă vor accepta producerea Brexit pe 23 mai sau dacă vor opta pentru o amânare mai îndelungată, de cel puțin un an. În al doilea caz, Marea Britanie va trebui să participe la scrutinul europarlamentar.
 
„Orice amânare oferită Marii Britanii va trebui fie să dureze până pe 23 mai 2019, fie ar trebui să fie o perioadă semnificativ mai lungă și va necesita participarea la alegerile europene. Aceasta este singura modalitate de a proteja funcționarea instituțiilor UE și capacitatea acestora de a lua decizii”, arată un proiect de document al Comisiei Europene.
 
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puțin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.
 
Premierul Theresa May a anunțat miercuri că a solicitat formal amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie, prin prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 30 al Tratatului comunitar, informează Sky News.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce unii oameni par mereu nemulțumiți și se plâng de orice?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!