Prima pagină » Magazin » VIDEO Spiderman este, de fapt, o FEMEIE. Ce abilități incredibile are

VIDEO Spiderman este, de fapt, o FEMEIE. Ce abilități incredibile are

VIDEO Spiderman este, de fapt, o FEMEIE. Ce abilități incredibile are
Tânără Luo Dengping, care militează pentru egalitatea între sexe, este considerată o spiderwoman (n. r. „femeia păianjen") a Chinei.

„Micuța Spiderwoman” a declarat pentru BBC că s-a hotărât să învețe tehnicile de escaladare din ambiția de a demonstra că femeile și bărbații sunt egali.

Aceasta și-a câștigat renumele prin escaladarea stâncilor din apropierea provinciei Guizhou – fără hamuri sau frânghii – o practică tradițională a grupului minoritar Miao, tradiție păstrată de multe secole.

Cei care se cățărau obișnuiau să practice asta pentru a aduna bălegar, folosit drept îngrășământ, dar și ierburi, cu ajutorul cărora făceau remedii naturiste pe care le vindeau. Dar, pe măsură ce popularitatea medicinei occidentale creștea, localnicii nu au mai reușit să își vândă ierburile.

În prezent, comunitatea reușește să producă noi venituri prin intermediul turismului – oameni de pe întreg globul vin să le admire curajul și abilitățile de cățărare fără niciun fel de instrument sau ajutor. 
Foto: Captură YouTube

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?