Prima pagină » Știri » Noi discuții despre REFERENDUMUL pe Justiție: Orban și Iohannis se vor întâlni la Cotroceni

Noi discuții despre REFERENDUMUL pe Justiție: Orban și Iohannis se vor întâlni la Cotroceni

Noi discuții despre REFERENDUMUL pe Justiție: Orban și Iohannis se vor întâlni la Cotroceni
Liderul PNL Ludovic Orban are la ora transmiterii acestei știri o întrevedere cu Klaus Iohannis, în care cei doi discută despre strategia de campanie la referendumul pe justiție pe care îl vrea organizat odată cu europarlamentarele din 26 mai, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Cei doi au avut și marțea trecută o întâlnire pe același subiect, zi în care Iohannis a făcut anunțul că este „aproape” hotărât să declanșeze un referendum pentru data de 26 mai. Președintele PNL și șeful statului au discutat și atunci despre coordonarea strategiei la referendum.

De asemenea, Klaus Iohannis se va întâlni, miercuri, la Cotroceni, ora 17.00, cu reprezentanți ai autorității judecătorești și ai asociațiilor profesionale ale magistraților pe tema situației actuale din sistemul judiciar, unul dintre reprezentanți anunțând că discuțiile vor viza referendumul pe justiție.

Președintele Iohannis a avut, marți, consultări cu reprezentanții societății civile pe tema organizării unui referendum pe justiție în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, respectiv 26 mai.

Ulterior întrevederii reprezentanții societății civile au declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că președintele Klaus Iohannis va convoca „în mod cert” referendum pe Justiție în ziua alegerilor europarlamentare, fiind „nu aproape, nu posibil”, ci hotărât în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Ruxandra Luca și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea